Jean Paler a ajuns din nou la spital. Actorul a avut probleme grave de sănătate după un spectacol pe care l-a avut în aer liber.
El a făcut o infecţie pulmonară. Îndrăgitul actor a acordat un interviu prin telefon pentru emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, unde a vorbit despre starea sa.
„După câteva zile, medicii mi-au pus diagnosticul de infecţie pulmonară, pneumonie. Sunt foarte slăbit, foarte slăbit. Nu reuşesc să ajung până la chiuvetă, să mă spăl un pic pe faţă, să mă spăl un pic pe dinţi”, a spus Jean Paler.
„După câteva zile, două zile (n.r. de la concertul în aer liber)… A treia zi am făcut temperatură. A început să-mi fie rău. M-a luat tusea, chiar nu mă mai opream. Am fost la spital la Sinaia, au încercat ăia cu antibiotice şi am luat antibiotice cinci zile. După cinci zile mi-a fost mai bine. După ce am terminat antibioticele mi-a fost bine, a şaptea zi mi-a fost mai rău, ca la început”, a adăugat Jean Paler.