Jennifer a încercat să mascheze proasta inspirație a stilistului, care i-a ales o costumație sexy, dar care lăsa spatele și umerii goi, acoperind petele roșii cu fond de ten şi pudră. Însă, fără succes.

Lacurile băbești de acest fel sunt foarte populare la Hollywood în ultima vreme. Vedetele apelează la tratamentul cu ventuze pentru a-și stimula circulația sângelui. Acest tratament prezintă un dezavantaj evident: pe locul în care au fost aplicate ventuzele rămân semne vizibile un timp îndelungat.
Printre vedetele de la Hollywood care au apelat la tratamentul cu ventuze se numără și Brad Pitt, fostul soț al actriței Jennifer Aniston, dar și Gwyneth Paltrow  sau Lady Gaga.

Foto: Northfoto
Jennifter Aniston, în vârstă de 44 de ani, a devenit cunoscută datorită rolului Rachel Green din serialul de comedie „Friends”, difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.

După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston, care a fost căsătorită cu actorul Brad Pitt între 2000 şi 2005, a început să joace şi în filme pentru marele ecran, apărând în comediile romantice ” Bruce Almighty ” (2003), ” Along Came Polly ” (2004) sau „The Break-Up” (2006).

În anul 2012, Jennifer Aniston a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, fiind prima vedetă din „Friends” care a primit o astfel de distincţie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News