Jennifer Hudson a câştigat premiile pentru debut, cea mai bună colaborare şi pentru cel mai bun album, acordate de cea mai veche asociaţie pentru apărarea drepturilor civile, NAACP, care şi-a aniversat centenarul.
„Nu mă faceţi să plâng. Este o onoare pentru mine să mă simt acasă, binevenită şi iubită „, a spus aceasta la primirea premiului.
Rihanna şi Chris Brown, cei care au fost implicaţi într-un incident de violenţă domestică, a cărei victimă a fost cântăreaţa R&B, nu au participat la ceremonie. De altfel, niciunul dintre cei doi nu a apărut în public după ce Brown a fost arestat, duminică.
Rihanna a fost nominalizată la categoria artista anului, după ce a lansat o serie de hituri, premiul a revenit însă, lui Beyonce, iar Jamie Foxx a câştigat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, la care era nominalizat şi Brown.