Mesajul, care conţinea mulţumirile preşedintelui pentru că actorul se implicase în campania lui electorală, era mult preţuit de Piven până în ziua în care Blackberry-ul său „năzdrăvan” l-a şters din senin.
„Am fost norocos să fac şi eu parte din succesul lui Obama din Indiana şi din Chicago”, spune vedeta. „Barack mi-a lăsat cinci numere de telefon la care îl puteam găsi. A fost cel mai tare mesaj vocal pe care l-am primit în viaţa mea, apropo… L-am salvat şi îl tot ascultam până când Blackberry-ul meu a şters toate contactele mele cu Barack Obama. Iar când am sunat la Casa Albă încercând să explic situaţia: „Puteţi să îmi daţi şi mie numărul lui Barack? El mi l-a dat”, nu m-au crezut… Iar acum nu mai am nimic şi tot încerc să dau de el”, regretă actorul.