De câțiva ani, Jo și Juno trăiau o poveste de dragoste, care a fost presărată cu împăcări și despărțiri. Invitată recent la podcastul lui Jorge, cântăreața a făcut primele declarații despre separarea de iubitul ei. Ea mărturisește că nu mai există șanse de împăcare de această dată.

Relația lor s-a încheiat în urmă cu ceva timp, însă ei sunt foarte discreți cu viața personală, astfel că nu multe persoane au știut că nu mai formează un cuplu. Jo a mărturisit că își dorește o relație stabilă, o relație în care să fie fericită și liniștită, iar certurile și împăcările nu sunt pentru ea.

„Noi în momentul ăsta nu mai suntem împreună (…) Eu nu mă văd o viață întreagă făcând asta. Nu vreau să fac asta o viață întreagă. Mă văd lângă el o viață întreagă când suntem noi bine, când suntem noi cel mai bine din viața noastră (…) Nu vreau să fac asta toată viața, adică vreau să fiu bine, vreau să fiu happy, vreau să fiu liniștită, vreau să fiu liberă, să mă simt eu în toată puterea mea și în toată nebunia mea”, a declarat Jo, în podcastul moderat de Jorge.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„Am nevoie să mă adun un pic și să fiu cu mine, mă pierdeam din ce în ce mai tare”

Chiar dacă nu mai sunt împreună, artista a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului ei iubit, despre care a spus că-l va iubi întotdeauna. După despărțirea de Juno, Jo își dorește să se concentreze mai mult asupra propriei persoane, lucru pe care nu-l mai făcea în ultima perioadă.

„Îl iubesc și o să îl iubesc toată viața mea, e unul dintre cei mai mișto oameni pe care îi cunosc, dar am nevoie să mă adun un pic și să fiu cu mine, mă pierdeam din ce în ce mai tare. Uitasem complet, nu mă mai găseam deloc, nu e ok. Nimeni nu a greșit cu nimic ca să trecem prin asta”, a mai spus artista.

Cât despre motivul separării, vedeta a menționat că relația lor nu mai funcționa și uitase complet să se gândească și la ea.

Cu o voce autentică și un sound muzical bine construit, JO aduce o nouă perspectivă în muzica sa. A cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126” „Adio” și „Iubirea mea”. Au urmat „Mă mai ia” (alături de JUNO), „Vocea ta”, „Dorul”, „Ploaie de vară”,  „Soare” (alături de RUBY), un imn al bucuriei de a trăi fiecare moment așa cum ne dorim, dar și „Nu mă mai” ce vine ca o continuare a hitului „Mă mai ia”. Au urmat „La Mal”, (alături de Cabron), single ce a cucerit topurile muzicale, „Aripi”, o piesă despre iubire și puterea pe care o are acest sentiment asupra unui om și „Nimeni nu ne poate despărți” (alături de JUNO).

Urmărește-ne pe Google News