„Moartea lui Joey ne-a lăsat un gol în suflet și ne-a întristat. Cei care l-au cunoscut au înțeles inteligența sa, firea sa blândă, inima uriașă și dragostea lui pentru familie și muzică”, se arată în comunicatul familiei, care a anunțat că înmormântarea va fi o ceremonie privată, cerând presei să le respecte această dorință.
Slipknot a explodat pe scena muzicală în anii 90
Purtând măști pe față și cântând un rock neobișnuit de agresiv, chiar și pentru genul heavy metal, Slipknot a explodat pe scena muzicală din Des Moines, Iowa, în anii 90. Jordison era un membru extrem de vizibil al trupei, a cărei muzică se baza pe ritmurile sale. De asemenea, el este și coautorul mai multor piese ale formației.
A fost membru al Slipknot de la formarea trupei, în 1995, până în 2013. El a părăsit formația fără o declarație oficială, însă pe surse, s-a scris că a fost concediat. Jordison a mai activat în trupele Murderdolls, Scar the Martyr și Sinsaenum.
Slipknot și-a făcut debutul în decembrie 1995. Trupa a fost fondată de Jordison, împreună cu basistul Paul Gray – care a murit în 2010 – și percuționistul Shawn Crahan, dând și numele formației. Albumul de debut al grupului s-a numit „Mate. Feed. Kill. Repeat.”, acesta fiind lansat în ziua de Halloween a anului 1996, iar vocalistul Corey Taylor l-a înlocuit pe solistul inițial Anders Colsefni câteva luni mai târziu.
După ce interesul pentru spectacolele lor a crescut, producătorul metal Ross Robinson a venit să lucreze cu ei și au semnat cu Roadrunner Records în 1998. O apariție la festivalul Ozzfest din 1999, la care s-a adăugat albumul de debut, a transformat trupa în vedetă.
Jordison a părăsit trupa fără o explicație oficială
La începutul anilor 2000, Slipknot era una dintre cele mai mari trupe hard rock din lume, colaborând cu producătorul Rick Rubin la albumul din 2004, „Vol. 3: The Subliminal Verses” și a câștigat primul lor premiu Grammy în 2006. Cu toate acestea, au apărut problemele interne, exacerbate din cauza morții lui Grey, în 2010, din cauza unei supradoze de droguri. Membrii trupei nu știau dacă vor mai continua împreună, însă au reluat turneele și au început să lucreze la un album în 2013.
Cu toate acestea, Jordison ar fi fost concediat la sfârșitul anului 2013. El a scris într-o postare pe Facebook că „nu a renunțat” și a fost „șocat” și „orbit”. Ulterior, el a dezvăluit că suferea de o tulburare neurologică, din cauza căreia evoluția îi era afectată.
Totuși, în ultima trupă la care a evoluat, a fost tot baterist. El a format Scar the Martyrn la scurt timp după ce a părăsit Slipknot. Grupul s-a destrămat în 2016, după care Joey s-a alăturat trupei Sinsaenum cu care a cântat până în prezent.