Marți, 18 iulie, John Malkovich a ajuns la Timișoara, cu puțin timp înainte de miezul nopții, după ce zborul de linie cu care a venit din Munchen a avut întârziere. Celebrul actor american este însoțit de echipa lui și aceștia vor sta câteva zile în România, cel mai probabil vor pleca după spectacolul de vineri.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9La ieșirea din aeroportul Traian Vuia din Timișoara, John Malkovich a schimbat câteva cuvinte cu jurnaliștii prezenți. Actorul american a spus că zborul a avut întârzieri și i-a salutat pe timișoreni. Reprezentanții mass-media i-au transmis acestuia că românii așteaptă cu mare nerăbdare să-l vadă pe scenă, iar el a răspuns: „Foarte bine. Și eu abia aștept”, a spus John Malkovich, potrivit opiniatimisoarei.ro.
John Malkovich urcă pe scena Teatrului Național din Timișoara pe 20 și 21 iulie
„Teatrul Naţional din Timişoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timişoara şi un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie, şi vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19.00, Teatrul Naţional prezintă spectacolul «The Infernal Comedy/Comedie infernală», avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich”, a transmis Teatrul Național Timișoara pe Facebook.
The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în ţări de pe trei continente și este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează şi regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit şi cel cântat.
Universul sonor este punctat de muzica lui Vivaldi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck şi Boccherini, fiind susţinut de sopranele Susanne Langbein şi Chen Reiss şi de renumita Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului.
Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile oraşului/Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023” şi este finanţat din fonduri private.
Celebrul actor american a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial. Printre acestea se află Dangerous Liaisons/Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde îşi interpretează propriul personaj.
Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur şi pentru premiile BAFTA, John Malkovich și-a construit cariera şi prin alte filme celebre: The Iron Mask/Omul cu masca de fier, Empire of the Sun/Imperiul soarelui, The Sheltering Sky/Ceai în Sahara, Death of a Salesman/Moartea unui comis voiajor, Con Air/Avionul condamnaţilor sau Of Mice and Men/Despre oameni şi şoareci.
FOTO: Facebook – Teatrul Național din Timișoara, Pîclișan Adrian