La începutul anului, Travolta era acuzat că i-a dat 150 de dolari unui bărbat pentru a face sex cu el, dar acel scandal s-a stins repede. Ce a început însă, pare să crească la nesfârşit, după ce în ultima săptămâna actorul a fost acuzat de trei bărbaţi că i-a agresat sexual.
Iniţial, un maseur a spus că John Travolta l-a mângâiat şi i-a atins penisul şi testiculele atunci când îi făcea masaj. Ba chiar s-ar fi masturbat în faţa lui.
Apoi, la două zile după prima acuzaţie a venit cea de-a doua, din partea unui alt maseur, care spune că şi lui i-a atins actorul penisul.
Cel de-al treilea este un marinar care lucrează pe un vas de croazieră de lux. Bărbatul a povestit că în timpul unei călătorii, John Travolta a mers la el, l-a luat de după gât şi şi-a aruncat jos halatul. Era gol şi i-a oferit bărbatului 12.000 de dolari ca să facă sex cu el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News