- Actrița franceză Maïwenn, partenera lui Depp din filmul „Jeanne du Barry”, a spus că îi place Cannes pentru că „e locul unde poți ieși de la «Top Gun» și intra la un film românesc”.
Cannes e glorios în toate aspectele sale. Când ceva strălucește, o face cu aerului orbitor al Mediteranei. Când nu merge, brambureala e memorabilă. Nimic nu a mers ieri conform planului.
Mesele rotunde, roundtable-urile cu presa scrisă, programate pe terasa de la ultimul etaj al Hotelului J.W. Marriott, au întârziat mult pentru că au intrat interviurile TV înainte și au venit și invitații târziu.
Depp apare, soarele răsare
Apoi a început să plouă și la un moment dat copertinele de pânză albă s-au umplut de apa care a curs peste mochetă și canapele. Ne-am tot tras, frustrați, spre zona uscată. Ceea ce, evident, un alint al marilor festivaluri, că te-ai udat puțin, când în lume se întâmplă lucruri cu adevărat grave.
Și am așteptat, și am așteptat. Când a apărut Depp, s-a ițit și soarele, e tot autoironia marilor staruri – cinema-ul e autentic când se ia peste picior. Chiar și uscați de strănepotul Regelui Soare (Ludovic al XV-lea, personajul lui Depp era urmașul lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare), tot am mai avut de stat, la rând, pentru că el avea chef de vorbă cu fiecare.
Actorul întârziase și la conferința de presă, dar e ceva în felul în care se poartă cu oamenii care îl face simpatic. Johnny Depp nu e snobul care nici nu a observat că a întârziat, ci personalitatea care știe că toți cei din jur muncesc și merită respectați.
Pentru că se făcuse frig și dârdâiam toți, și-a dat jos sacoul și i l-a pus lui Maïwenn (regizoarea filmului „Jeanne du Barry”) pe umeri.
Pe mine m-a îmbrățișat la final și m-a sărutat pe obraz, unei jurnaliste poloneze i-a pupat mâna. A stat la povești și la poze, deși publicistul (agentul său de PR) ne avertizase că nu avem voie să-l fotografiem.
Depp a deschis singur tema legată de viața lui
Și, deși fuseserăm anunțați ca nu cumva să-i punem întrebări personale, în special despre procesul cu fosta soție, Amber Heard (care l-a acuzat de violență conjugală), Depp a început singur să vorbească despre viața lui.
Obiectul cuceririi – de data aceasta bărbatul
„Fără Depp, Ludovic al XV-lea ar fi un royal sugar daddy (n.red. un sponsor regal pentru tinere femei)”, a scris Peter Bradshaw în The Guardian, dând filmului trei stele. Alții au scris că, deși nu e lipsit de calități, filmul e clasic și politicos (Variety) și că alchimia dintre cei doi protagoniști (Depp și Maïwenn) nu funcționează.
Părerea mea e că stângăcia scenariului și lipsa de viziune a lui Maïwenn coboară mult filmul, deși Depp mi-a plăcut.
Depp e mai puțin subiect, cât obiect de cucerit pentru Jeanne du Barry, a scris IndieWire, adăugând că e un film gândit să pună reflectorul pe Maïwenn, nu pe Depp.
La conferința de presă Maïwenn povestise că a dorit un actor francez pentru rol, dar nu l-a găsit. „A fost curajos din partea ei să ia un țărănoi din Kentucky să-l joace pe Louis XV”, a spus Depp, pronunțând numele regelui în franceză (și în film franceza lui e foarte bună.). Chiar dacă o poți bănui pe regizoare că a mizat pe potențialul comercial al lui Depp pentru un proiect greu de finanțat, trebuie să recunoști că postura de rege îndrăgostit de o curtezană din popor îl prinde pe Depp.
Băiatul rău de sub pudră
Actorul a avut dintotdeauna un soi de vulnerabilitate dincolo de imaginea de băiat rău, iar vulnerabilitatea regelui mumificat sub o tonă de pudră, dar complet descoperit în fața unei femei e, poate, ceea ce l-a și atras în proiect. Primul lui film după procesele cu Amber Heard e un love story – asta ar fi un statement în sine dacă actorul n-ar vorbi și neîntrebat despre lucrurile care încă îl marchează.
În interviul de mai jos, la care am participat șapte jurnaliști, Depp, care stătea în fața noastră, a început prin a ne întreba el pe noi, ca și cum ar fi tatonat: „Nasoală priveliște, nu? Pentru voi sigur e nasoală (shitty view) ”. Apoi i s-au adus o țigară și o scrumieră, și ne-a spus că nu fumează, doar se pregătește pentru un rol. Nu era cazul unui captatio benevolentiae, niciun jurnalist n-a fost agresiv, dar Depp e ultrareticent cu presa și, poate, și sătul să mai cultive o imagine când ea poate fi distrusă atât de ușor. Cel mai interesant a fost cum a trecut de la comentariile despre film la viața personală.
„E ceva interesant atunci când ești demodat sau pe moarte”
– Ieri, la premiera mondială, ați avut parte de o primire foarte emoționantă. Spuneți-ne ce a fost în sufletul dumneavoastră când sala s-a ridicat în picioare să vă aplaude. La fel s-a întâmplat și la San Sebastian, și la Karlovy Vary, unde ați luat în 2022 premii onorifice.
Johnny Depp: E ceva interesant, bănuiesc că se întâmplă atunci când ești demodat sau pe moarte. Știți, fiecare pariază pe tine, iar unii vor pune miza pe faptul că ești, poate, o persoană nașpa (shitty). Am învățat acest joc nejucându-l de fapt și încercând să găsesc o cale care să exprime cât de cât ce aș vrea să fac, să spun ori să arăt.
După toți acești ani în care m-am străduit să fiu fidel lucrurilor în care am crezut, nu mai contează pentru mine dacă cineva spune: „Ce personaj ridicol, cum l-ai putut face? De ce l-ai făcut?”. Spun doar: „Pentru că am avut ocazia, am avut ocazia să regret lucrurile pe care le-am făcut. Nu trebuie să îți fie rușine de ce faci.”
Omul Negru a apărut când am început să le spunem copiilor că există un om negru. Moș Crăciun a fost inventat, el există pentru că le vorbim în fiecare an copiilor despre el. Etic și moral vorbind, aici e o mare problemă și nu cred că oamenii ar trebui să pună bază pe asta. Decizia să îți minți copiii timp de 12 ani despre existența lui Moș Crăciun îți aparține. Ține de cultura noastră să-i mințim pe cei la care ținem. Nu doar copiii ni-i mințim, dar intrăm într-un joc și vine o vreme când copiii ne spun: „Realizezi că asta e o tâmpenie, nu?”
Ești uneori pus într-o situație în care nu te poți apăra, pentru că nu e tocmai ceea ce presa dorește. Presa are altă misiune și pentru mine atunci a fost clar care a fost misiunea. Pe scurt, a fost unul dintre cele mai stupide lucruri care s-au întâmplat și a fost rizibil, fără rost și dureros pentru multă lume, dar ideea e că, indiferent de cauză, asta s-a întâmplat. (n.r. vorbește despre procesul său, epic cu fosta soție, ei acuzându-se reciproc). Ce contează este să îmi știu copiii sănătoși și în siguranță. Oamenii trebuie să treacă prin niște lucruri ca să învețe, iar această experiență a fost o educație binevenită și necesară. Dacă mă gândesc la asta zilnic? Nici vorbă.
– Considerați „Jeanne du Barry” o reîntoarcere la cinema după necazurile cu procesele?
Johnny Depp: Cred că dacă aș muri și m-aș trezi, poate după câteva zile, aș putea vorbi despre o reîntoarcere. Dacă mi s-ar rupe șira spinării bucăți-bucățele și aș veni după șase ani de fizio să trag un step pe scenă, asta ar fi o reîntoarcere. N-am plecat nicăieri. Trebuie să pleci undeva ca să te întorci. Am fost pe aici, nu mi-am închis telefonul. Dacă vreți să mă numiți entertainer, puteți să o faceți pentru că plec de aici direct în Las Vegas și pun de un spectacol. Asta, da, reîntoarcere!
Maïwenn Le Besco: „Cannes e locul unde poți ieși de la «Top Gun» și intra la un film românesc”
– Ce relație aveți cu Cannes-ul?
Johnny Depp: Am venit de multe ori ca parte din mașinăria în care eram – am venit cu „Dead Man”, cu Kusturica (n.red. „Arizona Dream”). Au fost experiențe interesante, din care am învățat, dar Maïwenn poate spune mai multe pentru că ea stă, ca regizor, cu ținta pe frunte. Când vii cu cele mai intime gânduri să le arăți unor străini, cu un proiect la care ai lucrat un an și jumătate, nu e ușor.
Maiwenn: Când am fost selecționată prima oară la Cannes, multă lume mi-a spus să am grijă pentru că e un loc violent și trebuie să mă apăr. Nu am vrut să plec urechea. E un loc unde întâlnești toți cineaștii din lume și filme de toate genurile, unde poți ieși de la „Top Gun” și intra la un film românesc. Încă din primul an m-am bucurat de toată această varietate și nu mi-a păsat de violență și așa am trăit toate edițiile la care am participat. Ține de mitul Cannes-ului să aducă filme care stârnesc polemici și scandal. Fără ele nu ar fi un festival atât de atrăgător. Eu oricum nu citesc cronicile filmelor mele și spun și eu ca Voltaire (ați auzit de Voltaire, nu? – ironia marilor festivaluri): „Orice ați spune despre mine, nu-mi scrieți numele greșit”.
– Filmul e un love story, dar vorbește și despre libertate și bariere. L-ați gândit să aibă și un aer contemporan?
Johnny Depp: Când Louis XV vorbește cu copiii lui, de pildă, le oferă o anumită imagine despre sine, dar când e cu Jeanne, nu are altă opțiune decât să se deschidă spre ce i se întâmplă. Ce mi s-a părut frumos e ideea unui bărbat absolut controlat și obsedat de această iubire, și care ar face orice pentru ea. Mi-a plăcut că poate să-și arate slăbiciunea și să spună: „În unele puncte, sunt mai mic decât tine”.
Maïwenn: Mă miră când mi se spune că am făcut un film modern. Nu m-am gândit la asta când am început să scriu scenariul. Nu m-am gândit decât la poveste dar, cum sunt o femeie modernă, se pare că filmul a ajuns să îmi semene.
Depp: „Aș fi fost o Jeanne urâtă, așa că mi s-a dat doar rolul regelui”
– Nu vă deranjează că filmul se numește „Jeanne du Barry” și nu „Louis XV”?
Johnny Depp: De fapt, doream s-o joc pe Jeanne, dar Maïwenn mi-a spus clar că nu se poate. Aș fi fost o Jeanne urâtă, așa că mi s-a dat doar rolul regelui.
– Veți regiza în curând un film despre Modigliani, iar compania dumneavoastră de producție are sediul la Londra. Vă vedeți lucrând mai mult în Europa de-acum înainte?
Johnny Depp: Voi filma la Budapesta și la Paris, dar nu contează pentru mine dacă nu mai filmez în America. Când ți se cere să îți dai demisia dintr-un sequel sau un „frequel”, dacă vreți, e clar – cel puțin așa a fost pentru mine -, că am fost pus pe liber (n.red. se referă la „Fantastic Beasts 3”). Nu am nicio mare nevoie să lucrez în SUA acum.
– E interesant în film dialogul dintre masculinitate și feminitate, mai ales în scena când Jeanne îi atinge regelui fața, dar e ciudat, totuși, că e un love story fără nicio scenă de sex.
Johnny Depp: Cu toată pudra de pe față, Louis XV are un soi de vulnerabilitate care îl eliberează. Cred că reușește să ajungă la un soi de tandrețe care îl face, totuși, să se simtă inconfortabil pentru că îl sperie de moarte. Iubirea îl face o cu totul altă persoană. S-ar putea să mă înșel, dar rămân la ce am zis. (n.red. Zâmbește).
Maïwenn: Nu am scris scene de sex…
Johnny Depp: … pentru că n-ai vrut să faci sex cu mine!
Maiwenn: … de fapt, nu mi se par sexy scenele de sex într-un film. Ca să fiu sinceră, scenele de sărut le-am inclus doar când a intrat Johnny în proiect. Sexul într-un film mi se pare sex de dragul sexului, nu ceva care aduce un plus în relația dintre personaje. Când regele spune: „E prima femeie din Franța care mă face să să simt ca un bărbat și nu ca un rege”, am început să mă gândesc cum aș putea retranscrie acea frază într-un mod cinematografic și am găsit o poziție în care regele o privește pe Jeanne de jos în sus, ca și cum i-ar fi inferior.
Johnny Depp vine la Romexpo pe 8 iunie
Interviul s-a terminat, dar Johnny Depp nu pare să se grăbească. Așa aflu că ziua de 8 iunie 2023, când va cânta la Romexpo cu trupa sa, Hollywood Vampires (cu o zi înainte de a împlini 60 de ani), marchează debutul unui turneu. Așa mă aleg și cu sărutul de pe obraz și cu sentimentul că filmul în care l-am văzut acum două zile în deschiderea festivalului nu e nici despre curtezana regelui Franței, nici despre regele Franței și nici despre Maïwenn, ci despre un om din vârful piramidei pe care vulnerabilitatea și o anume naivitate l-au costat scump.
„Jeanne du Barry” a fost achiziționat de Independența Film, care îl va distribui în cinematografele din România.
Trailerul filmului „Jeanne du Barry”:
Aici puteți urmări conferința de presă a filmului:
Foto: Hepta
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
MosCostache • 19.05.2023, 11:49
Aceasta planeta a fost acaparata de imbecili. Problema este ca nu tac precum prostii, ci ies in frunte precum paduchii. Spun minciuni cu duiumul si au fani care-i urmeaza. Barbatul este barbat si femeia este femeie. Fiecare trebuie respectat conform legilor si traditiilor. Sa nu vina cine stie ce VIP sa ne dea lectii. In plus nu exista femei in general si barbati in general. Sunt si nebuni si nebune printre noi. Sunt tot felul de oameni.... Fiti intelepti si sanatosi !
unfake • 19.05.2023, 09:02
Normal sa vorbeasca franceza destul de bine, atat timp cat a avut in Vanessa Paradis o "long-time partner" si doi copii impreuna.
CamelianPropinatiu • 18.05.2023, 19:57
Merită înființat un institut pluri- și interdisciplinar care să studieze dacă bărbații feminiști au mai mult noroc în dragoste.