Pe când se afla la premiera celui mai recent film al său, „Transcendence”, la Los Angeles, Johnny a primit o citaţie prin care era chemat într-un proces de omucidere.
În 2009, Nancy Lekon se afla la volanul unei maşini, în cartierul Skid Row, din L.A. când sub roţile automobilului a ajuns o femeie, pe care a târât-o pe o distanţă de peste 1.600 de metri, ucigând-o.
Lekon a fost acuzată de crimă, într-un proces care a început în aprilie, însă aceasta a pledat nevinovată, pe motiv că este nebună. Iar avocatul ei vrea să dovedească acest lucru, implicându-l pe Johnny Depp. Apărătorul îl cheamă în faţa judecătorilor pe star, pentru alibiul clientei sale, care susţine că se afla în acea zonă în momentul în care victima a fost omorâtă, deoarece avea o întâlnire cu Johnny Depp.

 
 

Urmărește-ne pe Google News