„Mi s-au depistat în urmă cu câteva luni celule canceroase pentru care sunt în prezent tratat. Zilele nu îmi sunt în pericol. Mă simt foarte bine și sunt într-o formă fizică bună”, a scris artistul.

Johnny Hallyday a făcut acest anunț după ce revista Closer a scris în numărul de joi că „Johnny Hallyday, bolnav de cancer, este într-o stare foarte preocupantă”.

Starea de sănătate a starului francez a mai ținut prima pagină a ziarelor și în anul 2009, când a fost nevoit să anuleze o serie de concerte prezentate ca turneul său de adio.

Atunci, după ce a fost operat la Paris, în Franța, de hernie de disc, a trebuit să fie spitalizat la Los Angeles, în Statele Unite, unde i s-a indus coma artificială, de urgență, în urma unei infecții post-operatorii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News