Jojo, pe numele ei real Cătălina Grama, formează un cuplu cu actorul Paul Ipate. Cei doi au împreună o fetiță, care se numește Zora și care a venit pe lume în luna ianuarie a anului trecut.

Jojo mai are un băiețel, din mariajul anterior. Despre fiul ei a comentat Jojo recent, afirmând că și-a dorit foarte mult ca acesta să aibă simțul umorului.

„Unul dintre primele lucruri pe care mi le-am dorit să le învețe după ce a mai crescut un pic a fost să aibă simțul umorului. După o viață întreagă petrecută între umoriști m-am gândit că o să-i servească frumos și inteligent în toate.

A învățat rapid să râdă la glume și să facă și el unele. Asta e fața lui când îl tachinez și glumesc cu el. Zice mereu același lucru când nu mă crede: “Fii serioasă mami, nu există așa ceva!” Îmi vine să îl mănânc când face asta”, a spus Jojo.


Citește și: EXCLUSIV/Cristian Lipovan, românul care a explorat ruinele de la Cernobîl, la 32 de ani după dezastru. ”O cameră plină cu măşti de gaze pentru copii, imaginea asta mă urmăreşte”


 
 

Urmărește-ne pe Google News