„Îi cânt mereu. Orice. Inventez versuri şi melodii pentru el. Încep cu o baladă rock şi sfârşesc cu clasicul ”un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”, mărturiseşte vedeta Pro Tv. ”Lui îi plac toate. Într-o seară i-am compus un cântec de leagăn. Se numeşte ”Cântec pentru Achim” şi e primul pe care l-am scris pentru el. ”Nani, nani, puiul mamii, pui cu ochi albaştri-verzi/ Printre genele-nstelate tu în vise să ne vezi…/ Tatăl tău dansând cu luna, eu în rochie de bal/ Chicotind cu zece stele într-un scranciob fin de voal./Câte locuri fermecate te aşteaptă să le vezi/ Dormi să le visezi pe toate, pui cu ochi albaştri-verzi…/ Pe un cerb scăldat în aur să cutreieri un tărâm/ Unde e stăpân un graur ce ne e nouă strabun./Uite! Zâne mici te-aşteaptă în poieni verde-smarald/ Să te scalde-n râu de lapte să creşti falnic ca un brad./ Şi-un voinic o să te-aducă pe un cal înaripat/ Înapoi pe perna moale dulcele nostru băiat”, dezvăluie Jojo.
Actriţa care din toamna aceasta va participa şi la concursul ”Dansez pentru tine” recunoaşte că pe perioada sarcinii i-a pus tot timpul muzică bebeluşului ei. ”Eu şi Ionuţ suntem îndrăgostiţi de muzică aşa că la noi în casă mereu cântă câte ceva… sau cineva. De la muzică clasică până la muzică rock, trecând prin folk, muzică populară, jazz, pop uneori, Achim a ascultat aproape orice”, mai spune Jojo.