Jojo și Paul Ipate, probleme în vacanță. Cei doi se află în Grecia împreună cu cei doi copii, Achim și Zora, iar atunci când vroiau să plece spre casă, mașina lor s-a defectat.

Jojo și Paul Ipate, probleme în vacanță din cauza mașinii

„Știți vorba aia, ai grijă ce îți dorești că s-ar putea să se întâmple? Ei bine, o trăim pe pielea noastră de două, trei zile. Înainte de a ne apropia de finalul vacanței am tot spus că ce bine ar fi fost să stăm mai mult, că ce frumos ar fi să mai avem o vacanță pe lângă asta în care ne aflăm acum… și tot așa. Ei, se pare că universal nu stă degeaba și lucrează, lucrează. Și cumva, ne-a ascultat rugămințile (în felul lui aparte) pentru ca… s-a stricat mașina.:)) Așa, dintr-o dată, fără niciun semn în prealabil. Și că să fie totul rotund, avem nevoie de o piesă pentru care trebuie să așteptăm câteva zile bune. Așa că, vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă, cum bine spune o vorba din popor”, a scris Jojo.

„A fost mai dificil să găsim un loc unde să stăm, însă proprietarul locului pe care l-am închiriat în prima parte a vacanţei a fost foarte drăgut şi ne-a ajutat cu asta. In prima zi, cand am aflat vestea cu masina care va fi gata peste o saptamana mi-a spus:” Catalina, nu fi suparata. Exista un moment cand anumite lucruri trebuie sa plece din viata noastra. Eu asa privesc totul.” Si mi-a oferit brusc o alta perspectiva. Bine ca piesa aceea de la masina nu s-a hotarat sa plece din viata noastra pe drumul de intoarcere, pentru ca ar fi fost mult mai rau. Asadar, pentru moment suntem “blocati” in vacanta. Tare, nu?:)) Am vrut neaparat sa va intreb daca vi s-a intamplat asta vreodata. Astept cu drag sa imi povestiti, pentru ca probabil, dupa principiul “totul mi se intampla numai mie” si altora li s-a intamplat la fel. Asa ca… le-am scris ca sa stie ca nu sunt singurii.:) Oriunde ar fi!”,  a mai scris ea pe blogul personal.


Citește și: Demisie în televiziunea din România. Prezentatorul matinalului a renunțat după 6 ani

 
 

Urmărește-ne pe Google News