“Nu-mi place să mă laud, dar imaginează-ți că două luni lumea a stat în casă și a avut nevoie de pijamale. Noi în perioada cât am fost izolați, două luni, și toată lumea a stat în casă am «rupt» cu pijamalele. Sincer nu ne așteptam la chestia asta”, a spus Jorgen pentru Libertatea.

El a spus că prima lună totul a fost organizat, însă din a doua, “lucrurile au luat-o razna”, a declarat Jorge.

Jorge susține că nu s-a gândit nicio clipă că va avea un volum atât de mare de comenzi în această perioadă.

“Noi am plecat la Azuga și când am ajuns la munte, în a doua, a treia zi, au început comenzile. Eram șocați, am zis că trebuie să ne întoarcem că avem treabă multă, dar ne-am mobilizat. Am făcut online comenzile, am luat materialele din Grecia, le trimiteam direct la atelier, fetele se organizau, mai lucrau și de acasă”, a mai povestit artistul.

Are pijamale de până la 900 de lei

Produsele sale au prețuri cuprinse între 500 și 900 de lei, însă artistul spune că nu duce lipsă de clienți.

“Toată povestea asta a început în penibilul meu când eram pe canapea eu și soția mea, eram și noi acasă în sfârșit singuri, și când soția mea a apărut în living îmbrăcată în toate mătăsurile și cu imprimeuri, cu halat, iar eu eram în niște bermude răposate și un tricou rupt cu două găuri în el, m-am simțit penibil”, își amintește el.

A început apoi să caute pe site-uri pijamale, iar cele care îi plăceau costau cel puțin 600 de euro.

“Mi s-a părut exagerat. Adică aș da 100-200 de euro pe o pijama de mătase. Așa mi-a venit ideea să le produc eu. Am găsit și furnizori de materiale și am dat drumul la treabă”, ne-a mai povestit Jorge despre afacerea lui.

VIDEO: Cosmin Nistor

Urmărește-ne pe Google News