Deși pare că are o mereu atitudine pozitivă și este cu zâmbetul pe buze oricând, Jorge a avut mai multe perioade în care s-a lutat cu depresia. Prezentatorul de la „The Masked Singer România” (PRO TV) ne-a mărturisit că a avut un an în care efectiv simțea că nu mai are nici o scăpare:
“Am fost în depresie în 2017-2018, dar ce mai grav episod l-am avut tot anul 2014. M-a afectat foarte tare despărțirea de fiica mea, Karina. Divorțul nu m-a afectat atât de mult, pentru că a fost decizia mea și oricum eram pregătit să fac asta, dar separarea de fiica mea a fost un sentiment foarte puternic pentru mine. Nu calculasem asta. Am zis că o să fie bine, că o să ne vedem. Ideea este că nu prea ne-am văzut o perioadă și nu din cauza mea sufeream foarte mult. Atunci m-a lovit depresia”, a povestit Jorge, pentru Libertatea. Și, cum o problemă nu vine niciodată singură, artistul nu se mai regăsea nici pe plan muzical, ceea ce l-a dărâmat și mai tare: “Te lovește exact când nu te aștepți și, nu mai aveam ce să fac nici pe plan muzical, nici cu Karina. Nu mai descopeream nici o melodie pe care s-o lansez, lumea îmi spunea să-mi schimb numele de Jorge, că nu știe nimeni de mine. Atunci am clacat. A fost o perioadă îngrozitoare, până la jumătatea lui 2015, când am vrut să mă las de muzică, de tot”, ne-a mai povestit Jorge.
S-a rugat la Dumnezeu să-i
întindă o mână de ajutor
În acele momente de panică, Jorge a căutat ajutorul divin pentru a putea ieși la liman. “La un moment dat au apărut niște fonduri europene, am început să cunosc oameni, mi-am făcut studio de înregistrări și, în august, m-a lovit piesa «Nimeni nu-i perfect». Visam într-o noapte, m-am trezit cu linia melodică. Era de ziua Sfintei Maria. Mă tot rugam la Dumnezeu să-mi dea o melodie, să am și eu o melodie cunoscută. Mi-a dat exact când am avut nevoie”, ne-a mai povestit vedeta TV.
Abia așteaptă revederea cu
fiica lui
Între timp, lucrurile s-au așezat: și-a consolidat relația cu fiica lui, s-a recăsătorit și a mai făcut un băiețel, a început să scoată piese și să se implice în tot felul de proiecte TV, însă a reușit să treacă cu adevărat peste depresie abia în momentul în care a acceptat să meargă la seminarii de dezvoltare personală.
“În toată perioada aia 2014-2015 și în ultimii ani am avut o grămadă de seminarii de dezvoltare personală, emoțională, constelații familiale și am învățat care este rolul fiecăruia în familie și de ce fiecare să aibă rolul lui: de primul copil, al doilea copil, soț, soție, care e ordinea. Nu există ca tatăl să ia rolul copilului și copilul rol de tată sau mamă. Copilul să ordone sau alte lucruri care se întâmplă destul de des în foarte multe familii. Că și la noi se întâmpla înainte. Erau șefii noștri până am zis… frână”, a mai declarat artistul. În momentul de față, Jorge se simte împlinit pe toate planurile și nu trăiește cu teama că și-ar putea pierde fetița. Chiar dacă în tot aceste timp Karina a locuit în America, alături de mama ei, micuța a vorbit zilnic cu tatăl ei.
“Am vorbit cu ea în fiecare zi, pe videocall. M-a sunat în fiecare zi. Și eu o sunam pe ea, dar 90% ea mă suna. A fost lejer și pentru ea că și ei stăteau într-un complex în Miami și mai puteau să iasă un pic în jurul blocului, dar ce se întâmplă acum în America este înfiorător. O așteptăm să se întoarcă. Trebuia să vină pe 2 iunie, dar acum am înțeles că vine pe 16 iunie. A fost a patra oară anulat zborul. Sper ca de data asta să vină, ca să o avem aici. Am înțeles că se mută de tot în România”.
VIDEO: Cosmin Nistor