– La Masked Singer România identitatea celebrităților este păstrată secretă pentru toată lumea, chiar și pentru tine. Nu te-a frustrat lucrul ăsta, să prezinți un show și să nu știi pe cine prezinți?
– Este o adevărată enigmă și pentru mine. Nu numai că nu știu cine se află sub măști, dar nu am voie nici să-mi dau cu presupusul. Practic, sunt singurul din țară care nu poate spune nimic. Adică și detectivii, și publicul telespectator, dar și cei din sală, au voie să ghicească, mai puțin eu. E foarte enervant, pentru că sunt și foarte curios din fire și mă scoate din minți să stau la jumătate de metru de o celebritate și să nu știu cine e. Mai mult, sunt sigur că sunt și foarte bun prieten cu o bună parte dintre ei.
– La un moment dat declarai “pot să interpretez 100 de fețe, dar încă nu am descoperit-o pe a mea”. Între timp ai descoperit-o?
– Desigur că am descoperit-o și mai am de descoperit în fiecare zi. Cineva a spus despre mine, atunci când a văzut că prezint Masked Singer România, că mi-am văzut visul cu ochii – că am ajuns prezentator la PRO TV. Și a avut mare dreptate! Este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna și de fiecare dată când urc pe scena Masked Singer România, trag aer în piept și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Poate că sună copilăros, dar chiar mă bucur ca un copil când urc pe acea scenă. Este încă o confirmare pentru mine că se îndeplinesc dorințele – trebuie doar să crezi și ele se întâmplă, atunci când e cel mai bine pentru noi.
– Ai 20 de ani de scenă, momentul tău de lansare fiind concursul “Popstars”. Ce amintiri mai ai din acea perioadă?
– Se fac 17 ani anul acesta de la prima mea apariție TV, la Popstars, la PRO TV. Primăvara aceasta am simțit că m-am întors “acasă”. Înapoi la bază. Am întipărite în minte foarte multe amintiri din perioada aia. A fost o adevărată binecuvântare tot ce s-a întâmplat atunci. Și acela a fost momentul când am realizat că sunt norocos dacă muncesc și fac tot ce ține de mine să reușesc în tot ce-mi propun. Îmi amintesc aproape fiecare săptămână petrecută în cantonament la Buftea. Aveam obiceiuri motivaționale încă de atunci. Ascultam aceeași melodie în fiecare zi dimineață și mă trezeam pe versurile ei care ziceau “You are the lucky one”. De atunci am păstrat câteva obiceiuri pe care eu le numesc că fac parte din “alfabetul succesului”.
– Nu te-ai gândit niciodată să refaci trupa Cocktail? În ce relații mai ești cu ceilalți membri ai formației?
– Nu cred că se va reuni trupa Cocktail. Eu sunt foarte ancorat în “prezent”. Nostalgia nu mi-a plăcut niciodată. Prefer să trăiesc “acum” și să mulțumesc pentru “trecut” și să planific atent pentru “acum-ul” din viitor. Știu doar despre Mihai că dublează desene animate pentru Disney, la fel ca și mine, și ne-am întâlnit acum o lună într-o pauză acolo, iar cu Raluca, cea mică, m-am întâlnit acum vreo 3 ani, întâmplător, în Sinaia. De celelalte fete nu mai știu nimic, dar sunt sigur că au o viață frumoasă.
– Lumea e obișnuită cu piesele tale pop, însă tu cânți operă la fel de bine. Ai vrea să revii într-un musical?
– Chiar recent am fost la un casting pentru un musical pentru că mi se făcuse dor de scena de teatru. Vom vedea dacă pe viitor voi mai face parte din producții de musical. Deocamdată sunt concentrat pe melodiile pe care urmează să le lansez. Dar nu spun niciodată nu.
– Ești un optimist, mereu cu zâmbetul pe buze. Care au fost cele mai grele momente din viața ta?
– Am fost în depresie în 2017-2018, dar ce mai grav episod l-am avut tot anul 2014. M-a afectat foarte tare despărțirea de fiica mea, Karina. Divorțul nu m-a afectat atât de mult, pentru că a fost decizia mea și oricum eram pregătit să fac asta, dar separarea de fiica mea a fost un sentiment foarte puternic pentru mine. Nu calculasem asta. Am zis că o să fie bine, că o să ne vedem. Ideea este că nu prea ne-am văzut o perioadă și nu din cauza mea sufeream foarte mult. Atunci m-a lovit depresia. Te lovește exact când nu te aștepți și, nu mai aveam ce să fac nici pe plan muzical, nici cu Karina. Nu mai descopeream nicio melodie pe care s-o lansez, lumea îmi spunea să-mi schimb numele Jorge, că nu știe nimeni de mine. Atunci am clacat. A fost o perioadă îngrozitoare, până la jumătatea lui 2015, când am vrut să mă las de muzică, de tot.
– Și cum ți-ai revenit?
– La un moment dat au apărut niște fonduri europene, am început să cunosc oameni, mi-am făcut studio de înregistrări și, în august, m-a lovit piesa «Nimeni nu-i perfect». Visam într-o noapte, m-am trezit cu linia melodică. Era de ziua Sfintei Maria. Mă tot rugam la Dumnezeu să-mi dea o melodie, să am și eu o melodie cunoscută. Mi-a dat exact când am avut nevoie.
– Te-ai implicat foarte mult și în afaceri. În momentul de față ce business mai dezvolți?
– Am terminat managementul afacerilor, iar business-ul nu este un plan B pentru mine. Am crescut cu ideea că voi dezvolta afaceri și toate sunt plan A. În continuare dezvolt afacerea cu pijamale pentru bărbați, dar și studioul Panda Music este în continuare businessul meu de suflet. Învăț de la cei mai deștepți ca mine cum să îmi împart timpul și cum să prioritizez, însă nu îmi iese mereu. Important e să ai rezultatul pe care ți-l dorești. În fiecare zi e ceva nou de învățat.
– Ai dublat o sumedenie de filme animate. Copiii tăi te-au recunoscut atunci când s-au uitat la “Frozen” sau “Trolii”?
– Cel mai sonor film animat unde mi-am împrumutat vocea este “O poveste încâlcită”, unde numele meu real, George Papagheorghe, a ajuns chiar numele personajului din desenul animat. Cred că toți copiii din România au auzit măcar o dată de Gheorghe Papagheorghe care este acum pe Disney Channel sau din film. În “Frozen” am fost personaj negativ și nu cred că voi mai alege vreodată genul ăsta de personaj. Iar în “Trolii” a fost o onoare să-l dublez pe Justin Timberlake și să îi cânt melodiile. Copiii mei nu numai că sunt încântați, dar să îi cheme și Papagheorghe, asta e suprema cireașă de pe tort.