Judecătorii solicită ca cei doi foşti soţi să facă dovada veniturilor, care trebuie depusă la Tribunal până vineri.
Mai mult, magistraţii au decis ca până vineri avocaţii Monicăi să aducă în faţa instanţei contractul în baza căruia ea a primit apartamentul din Pipera.
Irinel Columbeanu doreşte, astfel, să ştie unde se va realiza ancheta socială care ar putea avea un cuvânt hotărâtor în luarea deciziei privind custodia micuţei Irina.
Jurnaliştii Libertăţii au descoperit în scriptele Agenţiei Naţionale de Cadastru că la numărul cadastral indicat de Monica în adresa depusă la dosar figurează, de fapt, un alt apartament, situat la o altă scară de bloc şi cu o suprafaţă mult mai mică (117 mp faţă de 263 mp).
Înainte de a intra la proces, Monica a spus că îi poate oferi fetiţei o viaţă lipsită de griji. „Am toate resursele să-mi cresc copilul, să îi ofer o educaţie aleasă şi o viaţă de vis”, a spus fotomodelul în această dimineaţă, când a ajuns la Tribunal.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News