“Eu merg în fiecare an în Congo. Îmi fac vacanţele de iarnă acolo, ca să fug de zăpada de aici. Îmi place, în primul rând, pentru că am o familie foarte mare şi frumoasă acolo şi, în al doilea rând, pentru că în Congo este vară tot anul”, spune Julie.
În Congo, Julie îşi revede unchi, mătuşi, veri, niciodată însă pe toţi, pentru că sunt… prea mulţi. Familia din care provine este atât de numeroasă, că nici ea nu mai ştie câţi sunt în total. “Tata provine dintr-o familie numeroasă. Are mulţi fraţi şi fiecare dintre ei are minimum patru copii. Mulţi dintre verii mei stau în Italia, Olanda şi Franţa, de aceea niciodată nu reuşim să ne strângem cu toţii. De altfel, niciodată nu am ştiut câţi suntem în total. Ultima dată când am fost în Congo, în februarie, de ziua tatălui meu, ne-am strâns la masă vreo patruzeci de oameni, toţi rude apropiate”, spune Julie, amuzată.
Julie Mayaya s-a născut la Iaşi şi mai are aici doi fraţi şi o soră: unul dintre fraţi a absolvit facultatea, sora ei este studentă la Medicină şi implicată în munca de voluntariat, iar fratele cel mic este încă la liceu. Julie e cea mai mare dintre ei.
Julie Mayaya a devenit cunoscută publicului din România în urma participării ei la Vocea României, show pe care l-a şi câştigat, în 2012. Telespectatorii o pot revenea pe micul ecran în postura de concurentă a show- ului “Te cunosc de undeva!”, sâmbătă, 9 septembrie.