Jurnalista Miriam Eugenia Soare are cancer și are nevoie disperată de ajutor. Aceasta a postat un mesaj dureros pe blogul personal, cu rugămintea ca cei care o pot ajuta, să o facă atât cât pot de repede.

Jurnalista Miriam Eugenia Soare are cancer și trece printr-o perioadă cumplită

”Am trăit atât de multe într-un timp atât de scurt, încât, de multe ori am avut impresia că m-am aflat într-un carusel. Uneori am fost rege, alteori am fost cerşetor. Viaţa mea a fost ca o ploaie de vară care te udă până la piele… dar mai vrei. Mă consider un om norocos, dăruit şi binecuvântat de viaţă. Am primit uriaş şi sper că am dăruit infinit. Plecăm din această lume doar cu ce vor alţii să ne dea, dar eu când voi pleca, o voi face cu sufletul plin de mama mea fantastică, cu imaginea fiilor mei, care m-au învăţat iubirea necondiţionată, cu grija şi căldura surorii şi fratelui meu, fără de care viaţa mea ar fi fost ciuntă. Voi avea în buzunarul de la piept prietenii care m-au însoţit cu bunătate. Voi pleca cu amintirea iubirilor mele pustiitor de intense şi cu nenumăratele clipe de aurită fericire. Dacă privesc în urma mea, deşi, îmi place să cred că e prea devreme pentru asta şi sper că nu aici şi nu acum este finalul, o fac cu mândrie. Las în urmă o viaţă trăită frumos, cu mult curaj, cu asumare, cu sinceritate, cu devastatoare prăbuşiri şi cu miraculoase ridicări şi, mai presus de orice, cu multă iubire.

Sunt Miriam Eugenia Soare şi am cancer. Am 53 de ani şi în urmă cu un an şi opt luni m-am îmbolnăvit de cancer mamar şi mi-au fost scoşi ambii sâni, pentru că sunt posesoarea unei celule maligne rare, considerată ca fiind cea mai agresivă. Acum, cancerul s-a întins la plămâni. Singura mea şansă de salvare este un tratament imunostimulator în Cuba, dar costurile depăşesc cu mult posibilităţile mele şi ale familiei. Am nevoie de ajutorul şi generozitatea voastră, am nevoie de voi toţi în încercarea mea încăpăţânată de a mă salva, de a supravieţuii, pentru că am înţeles că viaţa este unicul şi cel mai de preţ dar pe care-l primim vreodată!

Dacă vreţi să mă ajutaţi, vă mulţumesc!

Cont la BCR/ RO09RNCB0318011512480001 în Ron pe numele Soare Gheorghe Călin

Cont la BCR/ RO56RNCB0788082403530001 în Euro pe numele surorii mele Simu Carmen.”, a scris ea pe blogul personal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News