Judecătorul Alistair MacDonald, care a fost sesizat cu privire la litigiul între regina muzicii pop și cineastul Guy Richie – fostul ei soț, a spus că Rocco este un tânăr matur care este „foarte mare”, are încredere în părinții săi, și ar fi cel mai bine dacă ambele părți pot petrece timp cu el.

Am reînnoit, pentru o dată finală, cererea pentru părinți să caute și să găsească, o rezolvare amiabilă a disputei dintre ei„, a sous MacDonald.

Madonna a lansat o acțiune în justiție atât în SUA cât și în Marea Britanie, unde a cerut întoarcerea lui Rocco la mamă, în temeiul Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea internațională de copii. Madonna a cerut mai târziu să stopeze procedura britanică, iar judecătorul MacDonald a fost de acord.

Nici Ritchie, nici Madonna, nu au fost la Înalta Curte din Londra pentru decizia judecătorului.

Lupta pentru custodia copilului au adus-o pe Madonna în pragul disperării. În ultima perioada, celebra artistă a făcut mai multe gesturi șocante în cadrul concertelor pe care le-a susținut. În Australia, ea a băut tequila pe scenă și a cerut ajutor fanilor să își recupereze copilul. Câteva zile mai târziu, tot în Australia, diva a invitat pe scenă o tânără, minoră, și, suib privirile tuturor fanilor, i-a tras bluza și i-a dezgolit sânii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News