Cântăreaţa americană cu origini dominicane şi câştigătoare a unui premiu Latin Billboard, Kat DeLuna, vine în România pentru a susţine un concert incendiar, joi, 29 noiembrie, în Clubul Princess din Regie. Pentru că show-ul pe care vedeta îl va susţine în Bucureşti se află în preajma zilei ei de naştere, organizatorii îi pregătesc lui Kat DeLuna o mulţime de surprize. Agenţia SBA şi Clubul Princess îi pregătesc cântăreţei o petrecere ca la carte chiar luni, atunci când artista va ajunge din nou în România, după ce a mai vizitat ţara noastră şi în 2009.
„Kat DeLuna este unul dintre cele mai importante nume care susţin un concert la noi, în această perioadă. Şi pentru că luni este ziua ei, avem multe surprize pentru ea. Vrem ca ziua de naştere pe care o va sărbători în România să îi rămână în suflet şi să plece cu o bună impresie după show-ul pe care îl va susţine joi, 29 noiembroe”, a declarat Oana Craioveanu, manager la Princess Club şi Arrogance Models&Events.
După ce a rupt topurile din Europa şi din SUA cu piesa „Whine Up”, artista a captat atenţia, iar cariera ei a cunoscut succesul. În aprilie 2007 a fost lansat primul sau album solo, „9 Lives”, care s-a comercializat în peste 63.000 de unităţi în Statele Unite ale Americii. Discul conţine hit-urile „Whine Up” cu Elephant Man şi „Run The Show” cu Busta Rhymes şi Don Omar, care au făcut-o cunoscută în România.