Jordan şi noul ei iubit, luptătorul Alex Reid, păreau foarte fericiţi joi, când au ieşit împreună cu cei trei copii, Harvey (7 ani), Junior (4 ani) şi Princess Tiamii (2 ani). Cu toate acestea un apropiat al lui Katie Price a mărturisit că ea este în continuare în stare de şoc după despărţirea de Peter Andre şi că încă resimte tristeţea unei căsnicii ratate.

„Când Peter i-a spus că s-a terminat relaţia cu adevărat ea a luat-o ca pe o glumă. Întotdeauna au fost discuţii aprinse între ei, dar până la urmă tot se împăcau. Câteodată treceau şi câte două-trei zile fără să-şi vorbească după o ceartă”, a declarat o prietenă apropiată, din ceea ce i-a povestit Katie.

„Deşi în public vrea să arate cât de puternică este şi că nu este deprimată, înăuntru încă suferă. L-a iubit cu adevărat pe Peter şi chiar a crezut că relaţia lor va dura o veşnicie”, a adăugat aceasta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News