Katie Price declara la începutul verii că își dorește să se împace cu fostul ei soț, Peter Andre, cu care are doi copii și pentru care aceasta susține că mai are sentimente. Cei doi, care au divorțat în 2009, după patru ani de căsnicie, au vorbit în ultima perioadă la telefon, încercând să reaprindă flacăra pasiunii și se pare că au reușit.
Potrivit unor surse apropiate cuplului, Peter și Katie, sunt pregătiți să se împace.
”Sunt pregătiți să se împace și au discutat chiar să se afișeze în public împreună”, a spus un prietem al familiei, pentru The Sun.
”De Sărbători vor pleca în tot felul de excursii cu cei doi copii, vor lămuri lucrurile și vor face tot posibilul pentru a-și îmbuătăți relația”, a adăugat sursa.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News