Vedeta din „Keeping Up With the Kardashians” a recunoscut că a fost afectată de comentariile negative privind kilogramele acumulate în timpul sarcinii cu North West, în prezent, aceasta fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil, un băiețel, de această dată.
„Am pus cam 22 de kilograme și e greu să le dai jos. Am fost motivată, însă lucrul acesta a schimbat dorința mea de a apărea în poze”, a spus starleta.
Aceasta a continuat: „Înainte eram tot timpul zâmbitoare… După ce am născut, m-am gândit că aceștia sunt aceeași oameni care au făcut mișto de mine și care au scris poveștile care au fost atât de îngrozitoare, spunându-mi că sunt grasă, deși nu era un lucru pe care îl puteam controla. Nu vreau să zâmbesc pentru ei… Chiar dacă aș fi fost mai încrezătoare, nu simt că trebuie să fiu acea fată care trebuie să zâmbească în fiecare fotografie. Mi-a schimbat starea de spirit; a schimbat cine sunt; mi-a schimbat personalitatea foarte mult.”
Bruneta în vârstă de 34 de ani a avut câteva probleme medicale în timpul primei sarcini, confruntându-se chiar cu o tensiune arterială periculos de ridicată, însă este recunoscătoare pentru faptul că cea de-a doua sarcină decurge mult mai bine.

Sursă foto: hepta.ro.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News