Săptămâna trecută, pe 4 septembrie, Gheorghe Hagi a inaugurat noul lui hotel de la Ovidiu și extensia acestei baze. 8 milioane de euro a investit acesta în construcția spectaculoasă unde jucătorii vor avea parte, pe lângă hotel, de o sală de forță ultramodernă, sală de mese, săli de lectură și chiar un muzeu.

La eveniment au fost invitați presa, dar și familia lui Gheorghe Hagi și prietenii apropiați. Cea care s-a remarcat imediat a fost Kira Hagi, fiica legendarului fotbalist devenit antrenor. În vârstă de 28 de ani, tânăra are o carieră de câțiva ani în actorie, dar e și pictoriță. La inaugurarea hotelului nu a apărut însă singură, viitorul soț i-a fost alături.

Kira Hagi s-a afișat oficial alături de Thomas Ferfelis, bărbatul care a cerut-o în căsătorie. La eveniment, ea i-a făcut cunoștință oficial, în ochii presei, lui Gheorghe Hagi cu viitorul lui ginere. Totodată, și mama lui Thomas a fost prezentă, e vorba despre Evangelia Ferfelis, dar și sora lui.

Cu ocazia deschiderii hotelului, aceștia nu au ratat ocazia și au făcut o poză împreună. Thomas Ferfelis o are lângă el pe Kira, care poartă un tricou cu Farul Forever, Gheorghe Hagi fiind lângă ea. El o are pe soția sa alături, apoi lângă ea e Elena, soția lui Ianis Hagi, apoi sora lui Thomas și mama lui. Evangelia Ferfelis, viitoarea soacră a Kirei Hagi, a fost o prezență discretă la eveniment. Îmbrăcată într-o bluză alb cu negru, pantaloni deschiși la culoare și geantă roșie, ea a socializat cu familia Hagi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Până acum, Kira Hagi a păstrat discreția cu privire la relația cu Thomas Ferfelis, nici despre viitoarea nuntă nu a făcut declarații. Cert e că familiile lor s-au cunoscut, iar imaginile recente sunt dovada.

Cine e și cu ce se ocupă Thomas Ferfelis, viitorul soț al Kirei Hagi

Thomas Ferfelis, viitorul soț al Kirei Hagi, are 28 de ani și a cunoscut-o pe fiica legendarului fotbalist Gică Hagi în perioada în care erau colegi la International British School of Bucharest. Tânărul este absolvent al University of Southampton din Marea Britanie și, în prezent, ocupă funcția de manager la Cernica Events, un local de renume situat pe malul lacului Cernica, administrat de familia sa.

Părinții lui Thomas Ferfelis sunt oameni de afaceri, deținând holdingul Elgeka Ferfelis, care include și restaurantul Cernica Events. Familia Ferfelis s-a stabilit în România cu mai mulți ani în urmă, consolidându-și prezența în mediul de afaceri local.

Pe de altă parte, Kira Hagi, cunoscută pentru ambiția și determinarea sa, a demonstrat că își construiește cariera pe propriile forțe. Tânăra a absolvit facultatea de actorie din New York și și-a făcut debutul în televiziune, jucând în serialul „Lia – soția soțului meu” difuzat la Antena 1. Susținută moral de părinți, Kira și-a urmat pasiunile și a devenit o actriță desăvârșită, arătând că talentul și munca asiduă pot deschide uși în lumea artistică.

„Nu este o presiune neapărat, nu este o povară numele pe care îl port. E o mândrie pentru mine și mai mult mă inspiră și îmi creează o determinare pentru munca mea. Mie mi se pare normal să muncești și să te dedici unei meserii. (…)

Sunt cei mai mari fani. Cu siguranță. Mă susțin. Ei nu cunosc domeniul, nefiind actori, așa că nu prea pot să-și dea cu părerea”, a declarat tânăra în urmă cu ceva timp pentru Ego.

Urmărește-ne pe Google News