Actorii Robert Pattinson şi Kristen Stewart, interpreţii personajelor Edward Cullen şi Bella Swan din filmele francizei „Amurg/ Twilight”, care aveau o relaţie de lungă durată, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare, au decis să se mute oficial împreună, anul acesta. Însă, relaţia dintre cei doi a fost puternic zguduită de apariţia în presă a unor articole potrivit cărora Kristen Stewart a avut o legătură amoroasă de scurtă durată cu regizorul Rupert Sanders.

Pattinson a fost devastat de declaraţia prin care Kristen a recunoscut că l-a înşelat cu Rupert Sanders. Atât actriţa, cât şi Rupert Sanders au dat publicităţii comunicate de presă în care şi-au prezentat scuze publice.

Revista Us Weekly a scris, la sfarşitul lunii septembrie, că Robert Pattinson a iertat-o pe iubita lui şi că cei doi s-ar fi mutat din nou împreună. „Cei doi locuiesc din nou împreună şi s-au împăcat”, a declarat o sursă pentru revistă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News