Provine dintr-o familie săracă

Conrad Murray, acum în vârstă de 58 de ani, s-a născut într- o familie săracă în St. Andrews, Grenada, şi a fost crescut de bunici. Mama lui muncea zi şi noapte pentru a-l susţine financiar, în timp ce tatăl său a început să practice medicina, în Houston, Texas, fără să ştie că are un fiu. În 1978, când avea 25 de ani, Conrad s-a dus la Houston să se prezinte tatălui său, iar doi ani mai târziu s-a înscris aici la Universitatea de medicină şi ştiinţele biologice, unde a absolvit cu “Magna cum laude”. Apoi a urmat şi Colegiul medical Meharry, o instituţie africano- americană din statul Tennessee. Astfel, în timp ce fiul lui se pregătea să devină cardiolog, doctorul Andrews a fost chemat, în ianuarie 1994, în faţa Comisiei de evaluare a medicilor, fiind anchetat că a prescris la doi pacienţi medicamente cu potenţial de a crea dependenţă pe o perioadă îndelungată, fără o supraveghere atentă a acestora.

A rămas fără licenţă cinci ani

În luna aprilie, acesta a fost găsit vinovat şi obligat să urmeze un curs despre abuzul de medicamente, în timp ce licenţa de practicare a medicinii i-a fost retrasă pe cinci ani. I s-a cerut de asemenea să ţină o evidenţă exactă a tuturor pacienţilor, iar abilitatea de a prescrie reţete i-a fost limitată şi atent monitorizată. “Chiar dacă Murray nu a fost crescut de tatăl său şi ei nu au fost aşa apropiaţi, el şi-a dorit să fie exact ca părintele său, pentru că a văzut cu câtă recunoştinţă era privit acesta de către pacienţii săi. Însă, din păcate, Conrad a dobândit doar obiceiurile proaste ale tatălui său de a prescrie medicamente cu uşurinţă”, a declarat o persoană apropiată familiei lui Murray.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Îl cunosc pe acest individ, mi-a fost vecin'. Detalii despre viața secretă, din Austria, a lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI