Ceea ce familia mai reproşează celor doi este că i-au furat pe cei trei copii şi pe mama lui Michael, mărind procentul cuvenit executorilor testamentari, şi că au gestionat prost proiectele prevăzute în testament.
Rămâne de văzut ce cred Jackie, Marlon şi LaToya, ceilalţi trei fraţi care nu au semnat scrisoarea.

Imaginea lui Michael Jackson aduce încă foarte mulţi bani

Imaginea cântăreţului Michael Jackson, decedat pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, continuă să genereze foarte mulţi bani, graţie executorilor testamentului „regelui muzicii pop”, care au încheiat contracte noi cu Pepsi, Sony, Cirque du Soleil, Ubisoft şi producători de la Hollywood.
Potrivit fondului care administrează averea starului, contractul cu Pepsi este primul contract de publicitate semnat după moartea cântăreţului. El a fost încheiat pentru a profita cât mai mult de isteria generală aşteptată pentru 18 septembrie, când grupul Sony va sărbători, cu mare pompă, împlinirea a 25 de ani de la lansarea celebrului album „Bad”. Fondul a pus deja în vânzare, inclusiv pe site-ul oficial al lui Michael Jackson, pe care îl administrează, o întreagă gamă de produse cu preţuri între cinci şi 300 de euro.
Printre acestea se regăsesc un single pe vinil şi un geamantan şi un tricou inspirat din videoclipul „Bad”, trei CD-uri, casete demo inedite şi DVD-ul legendarului concert pe care starul american l-a susţinut pe stadionul Wembley din Londra în 1988.
John Branca şi John McClain trebuie de acum să demonstreze că sunt capabili să îl transforme pe Michael Jackson într-un mort la fel de rentabil ca Elvis Presley. Până acum, gestiunea lor este mai degrabă aplaudată de comunitatea financiară americană. Ei şi-au început munca prin reducerea datoriilor lăsate de cântăreţ, estimate între 300 şi 500 de milioane de dolari. Pentru acest lucru, Branca şi McClain au renegociat datoria de 300 de milioane de dolari pe care starul o avea faţă de grupul Sony, în schimbul a 50% din catalogul muzical al acestuia.
Ei au achitat şi ipoteca de patru milioane de dolari pusă pe casa familiei sale din Encino, în California, şi au plătit 35 de milioane de dolari companiei AEG care urma să organizeze ultimul turneu al lui Michael Jackson. În noiembrie 2011, Branca şi McClain au decis să facă parte din grupul care a răscumpărat casa de discuri EMI pentru 2,2 miliarde de dolari, fapt care, pe termen lung, se va dovedi mai mult ca sigur o nouă sursă de profituri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News