La 81 de ani, Sergiu Nicolaescu nu-şi simte vârsta, dar în oglindă se întreabă: ”Oare cine e tipul ăsta pe care-l bărbieresc?”

Libertatea: Cum se simte omul Sergiu Nicolaescu la 81 de ani?
Sergiu Nicolaescu: Mă sperii când mi-aud vârsta, aşa cum spui dumneata acum, „optzecişiunu”. Sincer îţi spun: nu mi-am simţit, nu mi-am conştientizat vârsta până la 80 de ani. Acum, am început să fiu mai realist. Totuşi, e o vârstă, nu? Parcă impune niţel respect.

– Dar sufletul omului cum se simte la vârsta aceasta?
O să-ţi spun mai întâi că fizic sunt aproape neschimbat faţă de alte vremuri. Poate de aceea nu-mi simt, de fapt, vârsta. Am aceeaşi viaţă activă, muncesc până la epuizare, fac gimnastică zilnic şi, zic eu, mi-am păstrat chiar talia din tinereţe. Dar dimineaţa când mă rad, în baie, mă uit în oglindă şi mă întreb: „Oare cine e tipul ăsta pe care-l bărbieresc?”. Eu n-am crezut niciodată că voi apuca să trăiesc atât de mult.

– Dar în familie aţi avut personaje longevive, totuşi…
Nu chiar. Doar tata, care a murit la 92 de ani. în rest, ceilalţi s-au dus destul de tineri. Poate am moştenit mai mult de la el, cine ştie.

– Ce credeaţi că nu veţi apuca să trăiţi, dar, totuşi, aţi apucat să trăiţi?
Este clar că unul dintre ţelurile împlinite ale vieţii mele a fost Revoluţia din decembrie 1989. Deşi speram să vină acel moment, nu aveam de unde să ştiu că voi apuca chiar s-o trăiesc. Şi incă în ce fel, la ce intensitate!
– Şi există ceva ce nu v-aţi fi dorit să apucaţi să trăiţi?
Dezamăgirea de acum, dragul meu, profunda dezamăgire faţă de cum arată ţara si viaţa românilor la 21 de ani de la Revoluţia de la care am sperat atâtea. Nu-mi cere detalii, că ştii, probabil, la ce mă refer.

– Regretaţi ceva din ce aţi făcut sau n-aţi făcut atunci, în decembrie 1989?
Mda. Eu sunt un invîngător. Şi lucrurile de care mă apuc le duc până la capăt. Şi le duc bine. Dar atunci am fost, poate, prea rezervat. Am considerat că nu mă pricep la politică, am zis că e mai bine să îi las pe alţii, ce păreau mai competenţi să facă asta. Acum, însă, mă gândesc că orice-ar fi fost, orice-aş fi făcut, aş fi făcut oricum mai mult bine pentru ţară decât au reuţit să facă alţii. Dar am fost rezervat cu anumite lucruri, cu anumite tentaţii, de vrei, ale puterii.

– Ce vă mai doriţi de la viaţă, la 81 de ani?
Chiar nu ştiu ce aş putea să-mi mai doresc. Profesional, în cinematografie, am atins punctul maxim pe care îl puteam atinge. Pe care-l puteam atinge eu, cu forţele şi priceperea mea. Dar singurul lucru pe care mi-l reproşez e „omul politic” Sergiu Nicolaescu. Aici ar fi fost loc de mai bine.

– Unde o să vă sărbătoriţi astăzi ziua de naştere?
Aştept prieteni, cunoştinţe, colaboratori apropiaţi la sediul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film, unde sunt preşedinte. Şi vom închina un cuvânt. De bine, sper…


Este la a treia soţie şi crede că are un fiu
Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930 în Tg. Jiu, dar de la vârsta de 5 ani s-a mutat în Timişoara, cu părinţii lui. A fost căsătorit oficial de trei ori şi e convins că are un fiu dintr-o relaţie avută la mijlocul anilor 50.
La 16 ani intră la trei facultăţi: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară, alegându-l pe ultimul. După doi ani, în 1948, renunţă la Institut, din cauza arestării tatălui şi ajunge în Bucureşti, unde lucrează ca muncitor la Fabrica Ford, în secţia de reparaţii motoare. în acelaşi an devine student la Politehnică, facultatea demecanică. Se întreţine în toată perioada studenţiei din bani câştigaţi ca desenator pentru reviste de copii. în 1953 este repartizat ca inginer într-o întreprindere, dar la scurtă vreme, după un schimb de posturi cu un coleg, devine inginer în cinematografie. De aici începe lunga călătorie în lumea filmului.
Prima mare reuşită este producţia „Dacii” (1967), după care urmează alte aproape 70 de pelicule în care apare în calitate de regizor dar, în multe dintre ele, şi de actor. Printre acestea: „Mihai Viteazul”(1971), „Cu mâinile curate”(1972), „Un comisar acuză”(1974), „Nemuritorii”(1974), „Osânda”(1976), „Nea Mărin miliardar”(1978), „Ultima noapte de dragoste”(1979), „Ciuleandra”(1985), „Mircea”(1989), „Oglinda”(1994), „Supravieţuitorul” (2008), „Carol I”(2009). Filmele lui au fost vizionate, după spusele sale, de peste un miliard de spectatori în toată lumea.
A fost căsătorit oficial de trei ori. în 1954 s-a însurat cu Mariana, căsnicia durând doar câteva luni, iar în 1980, cu Gabriela, mariajul durând un deceniu. Din 1990 are o relaţie cu Dana Ionică, cu 43 de ani mai tânără decât el, acum câţiva ani, aceasta devenindu-i soţie.

După cum a declarat într-un interviu dat tot pentru Libertatea, anul trecut, la aniversarea a 80 de ani, Nicolaescu e convins că are şi un fiu dintr-o relatie scurtă petrecută la mijlocul anilor 50. „Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într-o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară, la scurt timp.

Urmărește-ne pe Google News