Actorul britanic Christopher Lee, interpretul personajului Saruman din trilogia "Stăpânul inelelor", în vârstă de 87 de ani, va lansa, pe 15 martie, un album de metal simfonic despre viaţa lui Carol cel Mare, informează nme.com.
Albumul se intitulează „Charlemagne: By the Sword and the Cross”.
„Este fascinant pentru mine, în acest stadiu al vieţii mele, să observ că oamenii încep să mă considere un cântăreţ de rock simfonic”, a declarat actorul britanic într-un interviu recent.
Actorul consideră că acest album este „unul de metal simfonic… în orice caz, rock în stilul metal”. Conceput ca o poveste, albumul relatează cuceririle şi viaţa regelui Carol cel Mare, fondator al Imperiului Carolingian şi al dinastiei care îi poartă numele. Christopher Lee susţine că este un descendent al lui Carol cel Mare şi că a înregistrat acest album în onoarea ilustrului său strămoş.
Actorul britanic a jucat de mai multe ori în tinereţe rolul contelui Dracula, în numeroase producţii cinematografice inspirate de acest personaj, dar şi-a dobândit celebritatea graţie unor roluri mai recente, precum cel al contelui Dooku din trilogia „Războiul stelelor” şi cel al maleficului Saruman din „Stăpânul inelelor”.