Chiar dacă tatăl lui Horia mărturisea pentru Libertatea în urmă cu câteva săptămâni că ar prefera ca fiul său să nu vină la această petrecere şi să-şi vadă de turnee, tenismenul, care nu şi-a revenit complet după o accidentare, nu a dorit să rateze prezenţa la acest eveniment, la care vor participa în jur de 200 de persoane. Horia va veni însoţit, fireşte, de Andreea Raicu, însă apariţia lui îi va crea, cu siguranţă, un disconfort fostei lui iubite, Ana Maria Pop, care se numără printre invitaţi.
Îl acuză că e sub papucul Andreei
Cei doi s-au despărţit cu ceva timp înainte ca tenismenul să-i ceară prietenia Andreei, însă gurile rele susţin că Ana Maria încă îi mai poartă acestuia sâmbetele. În plus, femeia este destul de afectată de faptul că Horia nu a felicitat-o de ziua ei de naştere, de parcă ar fi sub papucul noii iubite. De la despărţirea de Tecău, Ana Maria (foto) a rămas prietenă foarte bună cu Catrinel Sandu, aşa că prezenţa ei la cheful care se anunţă cu surprize e pe deplin justificată.