„Gena bună contribuie doar în proporţie de 20% la un aspect fizic tânăr şi plăcut chiar şi la vârsta maturităţii, deși eu cred că influenţa ei este cu mult mai mare. Dar, în acelaşi timp, cred că forma fizică ţine foarte mult şi de stilul de viaţă, şi când spun asta nu mă refer doar la alimentaţie.”, a dezvăluit vedeta într-un interviu pentru formula-as.ro.
Dintre toate, meditația e cea care o ajută cel mai mult. Și în ceea ce privește alimentația a făcut unele schimbări de-a lungul anilor.
Andreea Raicu nu mănâncă gluten, lactate, zahăr și carne consumă foarte rar.
„Pe mine, cel mai mult mă ajută pregătirea mentală, faptul că practic meditaţia, că am învăţat să-mi conştientizez stările interioare, deci să-mi înţeleg nevoile şi să ţin cont de ele. În plus, am grijă să dorm pe măsura necesităţilor organismului meu, să fac sport. În ce privește alimentația, am adaptat-o la nevoile organismului meu (nu mănânc gluten, lactate, zahăr, iar carne mănânc foarte rar, doar atunci când simt nevoia), și am grijă să mă hidratez…”, a povestit ea în același interviu.
„Şi iarăşi foarte importantă pentru mine, ca de altfel pentru toată lumea, este reîncărcarea bateriilor. Practic, ceea ce încerc eu să fac este să nu pierd în nicio zi contactul cu mine însămi, să-mi îngrijesc trupul, dar şi sufletul. Ce pui în interiorul tău se vede imediat şi la exterior. De-asta oamenii care trăiesc într-un stres continuu, care sunt mereu triști şi îşi reprimă emoţiile, arată întotdeauna încruntați, întunecați şi încordați…”, a mai adăugat Andreea Raicu.
Recent s-a aflat motivul pentru care Andreea Raicu nu s-a căsătorit până acum. „Căsătoria, pentru mine, nu e un scop în viață. Cumva, pentru mine, un scop în viață este o relație echilibrată, e consecința unei relații echilibrate. Și văd foarte multe femei, cum și eu am fost la rândul meu, obsedate de a se mărita și de a avea o familie.”, mărturisea ea într-o emisiune televizată.