Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu vin în platoul „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”, quiz show-ul care le oferă adulților ocazia de a-și testa cunoștințele dobândite în clasele primare, alături de copii de clasa a V-a, dar şi să câştige sume considerabile, în ediția difuzată astăzi, de la ora 18.00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
În ediția de astăzi, Andrei Ștefănescu, gazda emisiunii „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”, îi scoate la tablă pe Adrian Nartea și pe Cosmin Vîjeu, iar cei doi actori au acceptat provocarea cu zâmbetul pe buze.
„A fost o plăcere să particip și să-mi supun cultura unor teste de clasa a V-a. E haios să-ți dai seama cât de multe lucruri pe care le-ai învățat în școală le-ai uitat. Am greșit, am răspuns corect, am greșit din nou, am râs mult și m-am simțit extraordinar alături de toți cei mici. Mai vin!”, a mărturisit protagonistul noului serial ,,Iubire cu parfum de lavandă” de la Antena 1.
La rândul lui, Cosmin dezvăluie că, încă de când a primit invitația, s-a bucurat precum un copil: „Am trupa mea de actorie, Trupa Cosmos, formată din copii de toate vârstele. Îmi place să lucrez cu ei, sunt harnici și fac lucruri minunate. Copiii emană fericire. Gândul de a ajuta un copil care dorește să își îndeplinească un vis m-a motivat. O faptă bună întotdeauna te motivează. Am descoperit în emisiune copii deștepți, curioși să descopere, olimpici la diferite materii, care se documenteză mereu. Chiar știau lucruri despre noi. Au o energie excelentă și distracția a apărut imediat alături de ei, de Adi Nartea și de Andrei Ștefănescu”.
Cum s-au descurcat cei doi actori în platoul „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”, telespectatorii vor afla astăzi, de la ora 18.00, într-o ediție specială, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”, în cadrul quiz show-ului difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.