Mai nou, Lavinia a început o procedură de remodelare corporală, care o ajută foarte mult să se mențină în formă, pe lângă dietă și sport. Artista a mărturisit că a apelat la acest tratament în urmă cu trei săptămâni, iar rezultatele sunt deja vizibile, potrivit Wowbiz.
„Atunci când vrei să te ocupi de tine și prinzi puțin timp pentru lucrul acesta, e ca și când ai merge la serviciu. Te trezești dimineața, duci copilul la grădiniță și până termină copilul grădinița, eu sunt din procedură în procedură. Am decis lucrul acesta în urmă cu trei săptămâni și rezultatele se văd. Dar ce te faci atunci când nu beneficiezi de acest timp?”, a spus Lavinia Pîrva pe Instagram.
„Am început săptămână în forță, ocupându-mă de mine. Hello, iată-mă în sala de pilates, m-am reîntors la marea mea dragoste. Pilatesul mie mi-a făcut foarte mult bine, așa că vă voi ține la curent cu transformările pe care le voi avea în urma acestui minunat sport”, a spus Lavinia Pîrva, în urmă cu puțin timp, pe contul personal de Instagram.
Lavinia și Ștefan Bănică s-au căsătorit în Bulgaria
De ani buni, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică formează un cuplu și împreună au un băiețel pe nume Alexandru. Cei doi au ales să se căsătorească în Bulgaria, eveniment la care au participat doar cei apropiați.
Într-un interviu pentru revista VIVA!, Lavinia și Ștefan Bănică au vorbit despre nunta pe care au făcut-o în mare secret, în Bulgaria. Cei doi sunt foarte discreți cu viața lor privată, motiv pentru care au ales să se căsătorească în afara României pentru a sta departe de ochii paparazzilor.
„Da, discreţia ne reprezintă pe amândoi, întâmplător sau nu. Iar ceremonia noastră a avut loc într-un loc de poveste, exact unde ne-am dorit. A fost un eveniment aşa cum ne place nouă, iar cel mai important e că am fost înconjuraţi de cei mai apropiaţi prieteni. Am reuşit să le aducem lacrimi de bucurie pe chip celor din familie, mai cu seamă că tatălui meu i s-a îndeplinit visul de a mă conduce la altar, într-un cadru de poveste”, a povestit Lavinia Pîrva.
Andreeafunduc • 13.08.2023, 22:07
Interesant! O fata care tot timpul a fost discreta in ceea ce priveste viata ei!