Libertatea: Cum era copilul Ştefan Bănică junior?

Ştefan Bănică junior: Am fost un copil vesel, m-am bucurat de perioada copilăriei şi a adolescenţei şi, cu puţin noroc, mi-am împlinit visurile de atunci.

V-aţi dorit vreodată să deveniţi altceva decât artist?

Sincer, nu. Am mai spus- o ca pe o glumă că la 5 ani aveam în minte trei meserii: actor, clovn sau miliţian. Cu timpul, mi-am dat seama că ultimele două meserii seamănă prea mult între ele şi am hotărât să mă fac actor.

Când şi cine v-a descoperit talentul?

M-am pregătit pentru Institutul de Teatru cu regretatul actor şi profesor Petrică Gheorghiu, practic, el m-a descoperit. Dar cel care mi-a modelat talentul şi dragostea pentru meserie a fost profesorul meu de actorie Ion Cojar, un mare pedagog. Partea muzicală a venit de la sine, la un moment dat, având compoziţiile mele, textele mele, pe care simţeam nevoia să le exprim. Poate că succesul se datorează respectului pe care îl am faţă de profesia mea şi faţă de public.

Melodiile dvs. sunt inspirate şi din viaţa reală?

Unele dintre ele, cu siguranţă. Luaţi, de pildă, cântecele cu mesaj social, ascultaţi “Protest” de pe albumul “Împreună” sau “E dreptul tău” şi “E beznă rău (în capul tău)!”, de pe discul “Super- love” şi o să regăsiţi societatea în care trăiţi. Iar cântecele de dragoste sunt inspirate din viaţa care freamătă în jurul meu, din viaţa mea.

Pe urmele banilor lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Ce personaje stau în spatele celui care a donat milionul de euro
Recomandări
Pe urmele banilor lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu. Ce personaje stau în spatele celui care a donat milionul de euro

E adevărat că tatăl dvs. v-a spus să nu cântaţi niciodată gratis?

Evident că a fost o glumă. Şi azi, după atâţi ani, se mai întâmplă să cânt ore în şir cu colegi de trupă sau cu foşti colegi pur şi simplu de plăcere. Eu l-aş cita pe Bregovici în cazul ăsta, spunând că am norocul “să fac o meserie pe care aş fi făcut-o oricum şi gratis”. În rest, banii pe care am ajuns să-i câştig din concerte şi din spectacole sunt un rezultat firesc al muncii mele.

Aţi juca vreodată în telenovele?

Nu.

Cât de mare credeţi că este rolul părinţilor în dezvoltarea copiilor?

E normal să-ţi doreşti tot ce e mai bun pentru copiii tăi. Fiecare are drumul lui în viaţă. Ca părinte, sunt lângă ei sprijinindu- i în drumul pe care deja au pornit. Am norocul de-a avea nişte copii extraordinari, sensibili şi receptivi şi încerc să le spun ce cred eu că e bine să faci în viaţă. Ei ascultă, filtrează şi iau, probabil, de la mine şi de la mamele lor ceea ce le foloseşte. Dar cel mai important e ca ei să ştie că noi îi iubim enorm.

V-aţi dori ca şi copiii dvs. să vă calce pe urme? Ce talente au Radu-Ştefan şi Violeta?

Îmi doresc ca Radu-Ştefan şi Violeta să facă tot ceea ce simt ei. Dacă viaţa îi va îndrepta spre meseria mea, asta nu ştiu deocamdată. Amândoi sunt talentaţi la dans, la muzică, dar sunt prea mici ca să vorbim despre o certitudine în direcţia asta.

Ce făcea în anii ‘90 candidatul Călin Georgescu. Concursul măsluit rudimentar prin care a ajuns secretar de stat la Mediu
Recomandări
Ce făcea în anii ‘90 candidatul Călin Georgescu. Concursul măsluit rudimentar prin care a ajuns secretar de stat la Mediu

Vă consideraţi un tată-model?

Important e ca ambii mei copii să mă considere un tată-model, eu îmi doresc cu toată inima să fiu un tată bun.

Vă veţi petrece vacanţele, ca şi până acum, împreună cu copiii?

Bineînţeles.

Ce proiecte noi aveţi?

În zilele următoare pregătesc un nou videoclip pentru piesa “Alerg printre stele”, de pe albumul “Altceva”, în colaborare cu Pacha Man. Este al patrulea single extras de pe acest album, după piesele “Nu e prea târziu”, “Ce e dragostea?” (feat. Marius Moga) şi “Noaptea de Crăciun”. “Alerg printre stele” e o piesă care se încadrează perfect în conceptul albumului “Altceva”, nu e un rocknroll, are influenţe reggae şi un text în care mă regăsesc. Iar videoclipul va fi unul inedit. Sper să vă placă. Pentru toamna acestui an pregătesc un nou turneu naţional, al 14-lea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine” şi închidem anul cu tradiţionalele concerte de Crăciun de la Sala Palatului, pentru al treisprezecelea an consecutiv.

Joacă în «Pescăruşul», alături de Emilia Popescu

Ştefan Bănică jr e fascinat de personajul pe care îl interpretează acum pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti, fiind convins că acest rol i se potriveşte mănuşă.
Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, un cuplu consacrat al scenei teatrului românesc
La cinci luni de la divorţul de Andreea Marin, Ştefan Bănică jr a acordat ziarului Libertatea un interviu în EXCLUSIVITATE: «Cântecele de dragoste sunt inspirate din viaţa mea» | VIDEO
“Poate cel mai aproape de mine, ca situaţie de viaţă, este cel mai nou personaj pe care-l joc acum, Trigorin din “Pescăruşul” lui Cehov. Este un spectacol de referinţă, în regia lui Claudiu Goga, cu care care am avut de curând premiera. Este prima dată când joc Cehov, o experienţă extraordinară, alături de colegii mei de la Teatrul de Comedie, Emilia Popescu, Vladimir Găitan, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Carmen Tănase, Gheorghe Dănilă, dar şi doi actori tineri foarte talentaţi, Anca Dumitra şi Alexandru Pavel. Vă aşteptăm la Teatrul de Comedie ca să vedeţi acest spectacol, care, credeţi-mă, merită să fie văzut”, ne-a dezvăluit Ştefan.
Citiţi mâine în ce ţară vrea să trăiască de acum înainte Ştefan Bănică

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI