Acum ea s-a hotărât să vorbească şi să restabilească adevărul. Intervievată de Times Weekend Magazine, înotătoarea sud-africană a încercat să explice de ce au podidit-o lacrimile la biserica Sainte-Devote din Monaco. „Totul a fost atât de greu, cu toate emoţiile amestecate din cauza zvonurilor şi se pare că tensiunea a crescut şi am izbucnit în lacrimi. Şi am început să plâng, deşi îmi spuneam în acelaşi timp: „Nu, toată lumea mă vede acum plângând!”, a spus Charlene de Monaco, conform Agerpres.

Toate zvonurile nu au fost decât „minciuni”, continuă ea. Păstrează totuşi o amintire frumoasă de la ceremonie: „Au fost trei zile minunate. Chiar şi după câteva luni, îmi aduceam aminte de unele lucruri şi îmi spuneam „Oh, Doamne, să fie adevărat că Eagles au cântat la nunta mea?”…S-au întâmplat atâtea lucruri. A fost frumos; să arăt lumii ceea ce era strict intim pentru mine a avut o valoare sentimentală”.

Întrebată despre aducerea pe lume a unui moştenitor, Charlene de Monaco a declarat că nu se grăbeşte şi că nu există nici o presiune.

Presa susţine însă altceva, speculând asupra faptului că între cei doi soţi ar fi existat un pact secret ce include naşterea unui copil pentru tronul principatului monegasc

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Prinţul Albert are do copii nelegitimi

Albert de Monaco, care are 54 de ani, are un fiu în vârstă de şapte ani, Alexandre, cu o însoţitoare de zbor originară din Togo, şi o fiică, Jazmin, de 20 de ani, rezultat al unei aventuri cu agentul imobiliar american Tamara Rotola. Însă, potrivit legilor de succesiune, aceştia, nefiind legitimi, nu pot urca pe tronul principatului de Monaco.

Albert de Monaco şi Charlene s-au căsătorit pe 2 iulie 2011, în cadrul unei ceremonii religioase la care au asistat aproximativ 800 de personalităţi, de la membri ai marilor familii regale europene la creatori de modă şi alţi artişti.

Albert al II-lea, prinţul suveran, a cunoscut-o în anul 2000 pe campioana sud-africană la înot Charlene Wittstock, cu ocazia unui concurs de nataţie organizat la Monaco. Prinţul, denumit în presa franceză „eternul celibatar”, şi-a anunţat logodna în iulie 2010.

  • Daca te intereseaza figurile regale, citeste mai multe și despre regina Elisabeta a II-a
  •    

    Urmărește cel mai nou VIDEO

    Google News Urmărește-ne pe Google News

    Comentează

    Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

    Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
    Unica.ro
    Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
    Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
    Viva.ro
    Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
    Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
    Libertateapentrufemei.ro
    Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
    O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
    FANATIK.RO
    O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
    Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
    Elle.ro
    Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
    Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
    Unica.ro
    Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
    România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
    Observatornews.ro
    România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
    Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
    HOROSCOP
    Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

    Știri mondene

    Știri România

    RECOMANDĂRI