La numai 16 ani, Depardieu a fugit de acasă şi a mers la Paris, unde a luat cursuri de actorie. Câţiva ani mai târziu a câştigat Premiul Cesar pentru ”The Last Metrou” (1980) şi ”Cyrano de Bergerac” (1990), pentru care a şi fost nominalizat la Oscar.
A mai fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul la Festivalul de film de la Veneţia (1997), Premiul Cesar (1994), Premiul pentru cel mai bun actor din filmul ”Le Colonel Chabert”, Premiul la Festivalul de film de la Montreal (1993), Premiul pentru cel mai bun actor în pelicula ”Danton” (1982). De asemenea, a mai fost distins cu Ordinul Meritului Naţional Francez şi Legiunea de Onoare.
Depardieu este unul dintre cei mai respectaţi şi renumiţi actori din lumea întreagă, interpretând roluri în 114 filme şi 15 piese de teatru. A jucat în producţii franceze, englezeşti, americane, italieneşti şi germane şi a lucrat alături de actori celebri, precum Glenn Close, Gena Rowlands şi Leonardo DiCaprio.