Când a conștientizat că a moștenit genetic predispoziția către celulită, Nicole Cherry a luat atitudine. La nici 21 de ani, artista deja apelează la tratamente corporale destinate în principal femeilor trecute de 30 de ani!
“Dacă nu ai grijă de tine și nu ești constantă în activitățile pe care le faci pentru a arăta bine, se observă. Cumva, pentru că am început atât de multe lucruri și mă ocup de corpul meu, știu că dacă fac o pauză, nu e bine pentru mine. De asta merg așa des la tratamente corporale, plus că îmi și place”, ne-a mărturisit Nicole.
Uneori, scapă în dulciuri
Cântăreața spune că, în momentul de față, reușește să țină celulita sub control și speră să ajungă să scape definitiv de ea: “Am avut celulită. Celulita nu e neapărat pentru că ai un stil de viață dezordonat, poți să mănânci sănătos, dar dacă ai o genă în care există această celulită, poți să faci tu pe naiba în patru că tot o să fie. Tocmai pentru că în gena mea există această celulită, eu încerc cumva să am grijă să nu mai existe deloc și să o țin sub control. Momentan, o țin sub control și e foarte bine. Fac foarte multe eforturi”.
Nicole susține că sportul și tratamentele la care apelează constant îi permit să-și satisfacă și unele plăceri nevinovate, cum ar fi dulciurile. “Eu oricum nu cred în stilul ăsta de viață în care să nu existe niciun pic de zahăr sau să nu-ți faci poftele, pentru că nu se poate, la un moment dat clachezi și efectul e mai rău”, a punctat ea.
În showbiz, de la 14 ani
Cu o activitate de 7 ani în showbiz, Nicole Cherry știe că imaginea este cel puțin la fel de importantă ca vocea. În timp, a învățat cum să aibă grijă de aspectul, investind atât în haine și accesorii, cât și în intervenții estetice. Sinceră atât cu ea, cât și cu publicul ei, artista a recunoscut atunci când și-a mărit bustul sau și-a făcut alte mici îmbunătățiri.
“M-am obișnuit să acord o atenție mai mare imaginii mele. Poate că a fost și mai ușor pentru mine, fiindcă am început la 14 ani, am crescut în industria asta, am crescut cu tot ce înseamnă a avea grijă de tine și a fi mereu în pas cu moda. Fiind persoană publică, chiar dacă nu-ți dorești să porți ceva care e la modă, unele situații te obligă să faci asta, pentru că trebuie să ții mereu pasul”, ne-a mai spus Nicole.
VIDEO: Robert Hanciarec/ FOTO: Dumitru Angelescu