«N-am crezut niciodată că voi avea o relaţie la serviciu!»

În timpul vizionării, pe Gabriela şi pe Tavi i-a apucat foamea. Una de zile mari. “Am cotrobăit prin poşetă – eu întotdeauna am câte ceva de ronţăit, ca toate femeile, prin poşetă – şi am găsit un biscuit dietetic, pe care l-am împărţit. L-am întrebat: «Ţi-e foame?». Era şi el leşinat, dar, săracul, nu zicea nimic. Atunci, nu s-a întâmplat nimic. Ne-am dus acasă şi ne-am văzut de treburile noastre. A mai durat un pic, am mai tatonat terenul şi eu, şi el, şi la un moment dat am tatonat… până am atins. N-am crezut nici­odată în viaţa mea că voi avea o relaţie la serviciu şi eram împotriva relaţiilor la serviciu. Mă gândeam: cum să mă mărit cu un tip cu care şi lucrez? Dar uite că viaţa îţi rezervă tot felul de surprize şi mie mi-a rezervat una chiar foarte plăcută”, ne-a mărturisit vedeta.

Cămaşa roşie i-a decis destinul

Când a aflat că va fi coleg cu Gabriela Cristea, lui Tavi Clonda nu i-a trecut nici o clipă prin cap că între ei se va naşte o idilă. După o vreme însă, a ajuns s-o cunoască mai bine şi şi-a dat seama că e femeia pe care şi-o doreşte alături. Cântăreţul îşi amin­teşte şi acum momentul în care s-a îndrăgostit de Gabi.
“Dacă înainte mi-ar fi spus cineva că o să fim împreună, nu l-aş fi crezut. Eram prieteni de mult timp, pe Facebook, dar nu ne băgam în seamă. Într-o zi, Gabi a venit la emisiune îmbrăcată într-o rochie roşie. Din momentul ăla, parcă am fost fulgerat, îmi doream să fiu cu ea. Aşa că am încercat s-o cuceresc. A doua zi, mi-am luat şi eu, special, cămaşa roşie pe care o ţineam în şifonier de patru ani şi pe care până atunci nu o purtasem niciodată. Aşa a început povestea noastră. Ea a sesizat şi m-a întrebat ce-i cu mine de am venit în roşu. Acum pot spune că este singura femeie cu care mi-am dorit vreodată să am copii”, a povestit Tavi Clonda pentru Libertatea.
Gabriela şi Tavi au făcut risipă de gesturi tandre în emisiune, după ce s-a aflat că formează un cuplu. Spun că se potrivesc perfect, deşi ea e mai mare decât el cu 5 ani, şi că tot ce le mai lipseşte ca să fie împliniţi este un copil…

 
 

Urmărește-ne pe Google News