Prima soţie a lui Charles, prinţul moşternitor al Marii Britanii s-a prăpădit subit, pe 31 august 1997, într-un pasaj din Paris, pe când traversa oraşul într-o limuzină, alături de iubitul ei de pe atunci, miliardarul de origine arabă Dodi Al Fayed.
Ancheta oficială a arătat că viteza excesivă, precum şi faptul că şoferul era în stare de ebrietate au fost cauzele dezastrului. Ipotezele privind o conspiraţie a Casei Regale britanice, care voia să scape de Lady Diana, au curs însă ani la rând.
În timp ce se deplasau prin oraş, Diana şi Dodi erau urmăriţi îndeaproape de paparazzi pe motociclete. În Place de la Concorde, Henri Paul – body- guardul lui Al Fayed, care a preluat, la cererea miliardarului, locul celui ce trebuia să conducă de fapt – a apăsat pedala de acceleraţie pentru a scăpa de presă.
Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de lAlma, şoferul conducea cu 200 km/h, deşi în zonă viteza era restricţionată la 50 km/h. Paul a pierdut controlul maşinii în momentul în care au intrat în tunel, iar Mercedesul a ricoşat în- tr-un zid şi s-a zdrobit efectiv de pilonii ce susţineau partea superioară a tunelului.
La ora 3 dimineaţa, s-a constatat decesul Dianei, iar întreaga lume a rămas şocată de dispariţia “Prinţesei inimilor”. Şi la ora actuală, la aproape 18 ani de la moartea ei tragică, e deschisă ancheta cu privire la accident.
Asta, din pricina unei scrisori lăsate de Diana unui prieten apropiat, în care prinţesa spunea că e la curent cu faptul că duşmanii ei pun la cale un accident în care să-şi piardă viaţa, undeva în afara Angliei. În epistola care nu a fost niciodată făcută publică Diana îi numea direct pe Charles şi pe Camilla drept “creierele” acelui atentat.
S-a luptat cu bulimia toată viaţa
După accident, detaliile despre viaţa plină de nefericire a celei ce trebuia să-l însoţească pe Charles pe tronul regatului au ieşit, pe rând, la iveală. Biografa regală Sarah Bradford a spus:
“Singura vindecare pentru suferinţa ei (a Dianei – n.r.) ar fi fost dragostea prinţului de Wales, pe care şi-a dorit-o cu atât de multă pasiune, dar care i-a fost mereu negată. El a fost cel care a refuzat-o; modul în care el a discreditat-o în mod constant a dus-o la disperare”.
Diana însăşi a declarat, la un moment dat, după despărţirea de Charles: “Soţul meu mă făcea să simt că nu eram la înălţimea aşteptărilor şi de fiecare dată când simţeam că prind puţin curaj, el mă descuraja din nou”.
Jurnaliştii britanici, dar şi apropiaţi ai familiei Spencer, din care făcea parte Lady Diana, au dezvăluit că aceasta s-a luptat cu bulimia din adolescenţă până la finalul vieţii. Surprinzător, deşi pasiunea dintre ei dispăruse, prinţul Charles era mereu lângă prinţesă atunci când se simţea rău şi-i punea la dispoziţie cei mai buni medici.
Conform acestora, Diana suferea şi de o tulburare psihică, fapt ce-i provoca schimbări bruşte de comportament. Iar ea refuza mereu medicaţia, de teamă că Charles vrea să o omoare… Din păcate, la crizele sale asisteau adesea şi cei doi fii, prinţii William şi Harry, care, potrivit martorilor, sufereau enorm că părinţii lor erau mai mereu la un pas să se bată.
A încercat să se sinucidă de mai multe ori
Deşi adorată în întreaga lume, Lady Di nu era aceeaşi acasă. Nesigură pe ea, prinţesa i-a alungat pe toţi cei care o iubeau sincer din motive halucinante.
“Într-o dimineaţă, bona prinţului William a fost concediată în şuturi pentru că Diana nu mai suporta să vadă că în loc să vină să o pupe pe ea dis-de-dimineaţă, fiul ei cel mare alerga în-tr-un suflet în camera bonei. I-a frânt inima lui Will când i-a spus că nu va mai fi îngrijit de acea femeie”, a povestit un apropiat al Casei Regale.
Şi a continuat să facă asta cu toate bonele de care băieţii se ataşau. Cu trecerea anilor, Diana l-a îndepărtat pe Charles, care şi-a găsit rapid alinarea în actuala soţie, Camilla Parker Bowles. Iar “prinţesa inimilor” spunea mereu, fără să se ascundă, că întotdeauna a existat o a treia persoană inclusă în mariajul ei.
Crizele de isterie şi tentativele de suicid au apărut la numai şase luni după nunta fastuoasă din 29 iulie 1981. Recunoscute de însăşi Diana au fost şase:
“Am încercat de mai multe ori să o termin cu viaţa. M-am aruncat pe scări, m-am tăiat cu un briceag pe piept şi pe coapse, mi-am tăiat încheieturile de la mâini, m-am izbit de un dulap de sticlă, m-am tăiat cu cioburi, am luat pastile”, a mărturisit ea.
Pe Camilla a terorizat-o la telefon
Fără a avea o confirmare, britanicii ştiau că mariajul cuplului princiar nu mergea deloc bine. Zvonurile că Charles a abandonat-o pe Diana pentru mult mai inatractiva Camilla au ajuns la public, iar prinţesa detesta să fie compătimită şi căuta adesea confruntări cu rivala ei.
“Nu mă considera o proastă. Ştiu că mi-ai luat soţul. Îmi vreau soţul înapoi!”, ar fi urlat Diana la Camilla, în timpul unei petreceri de la palat.
Mai mult, Diana obişnuia să înregistreze conversaţiile cu “amanta regală” – cum era poreclită Camilla de stafful de la Buckingham.
“Îmi pare rău că-ţi stau în cale. Toţi bărbaţii din lume îţi cad la picioare şi se îndrăgostesc de tine, ai doi copii superbi, ce vrei mai mult de atât?”, i-ar fi replicat Parker Bowles, într-o noapte târzie.
După această conversaţie, Diana ar fi căutat răzbunare. Ea a aflat unde îşi petrecea timpul liber rivala ei, la o vilă izolată, şi ar fi sunat-o într-o noapte, spunându-i: “Eşti singură acolo. Ştiu asta sigur. Am trimis o echipă de asasini după tine. Ia priveşte pe geam. Îi vezi? Te aşteaptă să apari la fereastră sau să ieşi din casă. Până aici ţi-a fost”.
Camilla ar fi făcut un atac de panică şi i-ar fi cerut ajutorul prinţului Charles, care a ordonat scoaterea ei din vilă.
Astfel de confruntări şi ameninţări ar mai fi avut loc, de-a lungul timpului, între cele două, fără ca altcineva în afară de prinţul Charles – de exemplu, regina Elisabeta – să intervină.
Dacă în timpul mariajului, problemele Dianei erau ţinute ascunse de ochii lumii, după divorţul acesteia de Charles, familia regală şi-a pierdut controlul asupra prinţesei, iar comportamentul ei a scandalizat-o pe regină.
Moartea, bună pentru reputaţia Dianei?
Doi biografi ai Casei Regale au făcut, de-a lungul timpului, comentarii care au stârnit vâlvă în toată lumea.
“Moartea a fost cea mai bună variantă pentru salvarea reputaţiei Dianei. Viaţa ei se schimbase radical, bărbaţii din viaţa ei o trăgeau în jos şi îi stricau imaginea”, au spus aceştia, referindu-se mai ales la relaţiile amoroase ale Dianei cu bărbaţi de origine africană sau arabă.
Prietenii Dianei au dezvăluit că marea dragostea a acesteia a fost chirurgul pakistanez Hasnat Khan, acum în vârstă de 56 de ani, de care s-a despărţit cu doar o lună înainte de accidentul care i-a curmat viaţa: “Lady Di se referea la el cu apelativul Mr. Wonderful. Era bărbatul ideal pentru ea, o respecta şi o iubea”.
Pe de altă parte, tatăl lui Dodi Al Fayed, Mohammed, proprietarul magazinului de lux Harrods din Londra, susţine că fiul său ar fi fost marea iubire a Dianei şi că el ar fi fost ţinta atentatului. Un inamic declarat al autorităţilor britanice, miliardarul Mohamed Al Fayed a susţinut permanent că Dodi a fost ucis de serviciile secrete britanice, în cadrul unui plan conspirativ urzit de familia regală, care dorea astfel să împiedice cu orice preţ căsătoria unui musulman cu mama unui viitor rege al Angliei.
Al Fayed a lansat şi versiunea potrivit căreia Diana era însărcinată când a murit, provocând deschiderea unei noi anchete în acest caz, la 10 ani de la producerea accidentului.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

12-13-Charles-si-Diana-aparent.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI