Cântăreaţa în vârstă de 23 de ani a fost atât de fericită că a reuşit să facă un duet cu Elton John încât a izbucnit în plâns imediat după spectacol.

„Sunt foarte fericită, nu am cuvinte să mă exprim, totul a fost magic. Am tot visat la o astfel de performanţă şi, acum că s-a întâmplat, pot spune că plutesc. Mi-am stricat tot machiajul plângând. Consider că ăsta e un premiu. Nu pentru mine, ci pentru fanii mei pe care îi iubesc foarte mult”, a declarat cântăreaţa.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News