Vedeta, care de curând a fost nominalizată la premiile Grammy, a spus că a renunţat la multe lucruri pentru a ajunge un star.

„Am fost extrem de ambiţioasă. Am visat tot timpul să fiu un star. Mi-am lăsat familia, şcoala, şi am vrut să mă descurc singură. M-am angajat ca ospătăriţă. Aveam trei joburi în acelaşi timp. Mă descurcam foarte bine la servitul mâncării pe tocuri imense”, a povestit Lady Gaga.

Cântăreaţa susţine că imaginea ei este inspirată de cea a starurilor  Mick Jagger, David Bowie şi Judy Garland, multe din ţinutele ei fiind făcute chiar de ea.

De asemenea, vedeta, pe numele adevărat Stefani Germanotta, a explicat de unde pseudonimul de Lady Gaga.

„Prietenii mă comparau mereu cu Freddie Mercury. Îmi ziceau că sunt foarte teatrală şi reuşeam mereu să fac adevărate show-uri. Şi cum Queen avea melodia „Radio Gaga”, mi-au zis ‘Tu eşti gaga’”, a declarat aceasta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News