Îndrăzneaţă şi nonconformistă, Lady Gaga ştie cum să atragă atenţia fanilor şi a presei. Controversata artistă, în vârstă de 27 de ani, a publicat recent pe site-ul ei “Little Monsters”, cât şi pe reţelele de socializare, o poză pentru fani, în care a renunţat la ţinutele extravagante şi apare complet goală, stând, lipsită de inhibiţii, pe un fotoliu realizat doar din componente de calculator.
Diva pop, care nu poartă decât o pereche de ochelari futurişti şi nişte ghetuţe negre, demonstrează şi că a dobândit din nou o siluetă fără cusur.

Îşi lansează un nou single

Noul său single, intitulat “Artpop” va putea fi ascultat în premieră luna viitoare, la MTV Video Music Awards, ce vor avea loc pe 25 august la Barclays Center din Brooklyn, New York, după cum anunţă artista chiar în descrierea fotografiei. Mai mult, Lady Gaga va lansa, în luna noiembrie, şi noul său album, ce va purta şi el numele “Artpop”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News