Marți, Lady Gaga a livrat pizza la unul dintre centrele de evacuare ale Crucii Roșii din Los Angeles. Artista a postat pe Instagram fotografii și a scris că „Astăzi este ziua mea preferată a anului – este Ziua Bunătății. Vă încurajez pe toți să faceți un act de bunătate, chiar dacă este pentru voi”.

Lady Gaga, pe numele său real Stefani Germanotta, a fost nevoită să-și evacueze casa de Malibu vineri, când focurile s-au răspândit de-a lungul coastei California.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

”Sunt foarte recunoscătoare. Vă iubesc și Dumnezeu să îi binecuvânteze pe toți pompierii și toți cei care depun eforturi pentru a continua lupta cu acest foc. Vă riscați viața pentru noi și ne smerim în fața curajului vostru. Sunteți eroii nostri”, a scris ea pe Twitter alături de imagini cu casa sa și un fum gros la orizont.

Actrița din ”A Star is Born” a petrecut aproximativ 90 de minute la adăpostul Crucii Roșii, a făcut fotografii cu cei de acolo, a oferit cadouri și i-a cântat unei bătrâne de 98 de ani care a fost evacuată din casa sa.

Pagubele produse de incendiile de vegetație din California sunt uriașe. 50 de oameni au murit, iar 400 de locuințe au fost mistuite de flăcări. De asemenea, 200.000 de oameni au fost evacuați din Malibu, oraș în care trăiesc numeroase vedete de la Hollywood.

Foto: Instagram


Citește și: Fetița de șase ani care își îngrijește tatăl paralizat a emoționat o lume întreagă


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News