După orele petrecute în autocar, în care a dormit și s-a gătit pentru a-și întâmpina fanii din România, Lady Gaga a pășit toată un zâmbet pe pământ românesc. Cu ochelari mari de soare la ochi, cu o perucă galben-pui, cântăreața nu a avut apariția șocantă la care ne-am fi așteptat.
Conștientă că apariția ei nu va trece observată, Gaga și-a alocat timp în autocar și pentru a se aranja, arătând impecabil. Într-o rochie scurtă, neagră, cu broderii foarte mari, aurii, vedeta, purta pe dedesubt o pereche de dresuri negre, transparente și pantofi cu toc amețitor. Extrem de calmă și binevoitoare, diva excentrică a stat de vorbă cu o parte din fani, cărora le-a dat autografe, după care a intrat, însoțită de staff, în holul hotelului unde era cazată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News