Larisa Drăgulescu și Marian Bogdan s-au cunoscut în urmă cu cinci ani, pe când ea era escortă în Germania. În urmă cu un an și jumătate, în aprilie 2021, ei au devenit soț și soție, au făcut cununia civilă.
Distanța i-a făcut însă pe cei doi să ajungă la divorț, după cum a povestit acum Larisa Drăgulescu. „Am divorțat deja, divorțul s-a terminat. Pe 27 octombrie a fost ultima semnătură. Pur și simplu distanța ne-a separat. Noi comunicăm în continuare prin telefon, ne înțelegem foarte bine, însă nu am putut fi împreună și fizic, pentru că eu am vrut să stau în România, iar el a vrut să rămână în Germania. A fost la distanță în ultimul an, în rest nu, pentru că eu am stat o perioadă foarte lungă în Germania, pe timpul pandemiei a stat și el mai mult cu mine acasă.
În ultimul an, el a hotărât să plece și să stea mai mult acolo. Nu a luat în considerare să se mute în România. Inițial, și eu am crezut că așa voi face, dar mi-am dat seama că îmi place prea mult la mine acasă, am absolut de toate, nu-mi lipsește nimic.”, a spus Larisa Drăgulescu, la Antena Stars, conform spynews.ro.
Ea a mai adăugat că încă o cauză a divorțului a fost faptul că fostul soț își dorea un copil cât mai repede, însă ea nu era de acord. Nici cu soacra ei nu avea o relație foarte bună, Larisa Drăgulescu nu a cunoscut-o niciodată pe mama fostului ei soț.
„Probabil (n.r. – a fost o influență și a mamei lui), nu știu. Nu am cunoscut-o nici până acum. Cred că am vorbit o dată la telefon, dar demult. Nu a fost niciodată de acord cu relația noastră și cam atât, nu am avut discuții prea mari. Poate că este mai bine că n-am cunoscut-o. Așa a fost să fie. Eu mă bucur că am încercat, poate dacă nu încercam, îmi părea rău”, a mai spus ea.
Larisa Drăgulescu e fosta soție a lui Marian Drăgulescu, fostul gimnast. Împreună au doi copii, care după divorț au rămas alături de mama lor.