Invitată la emisiunea online „În oglindă”, găzduită de jurnalistul Mihai Ghiță, Larisa Drăgulescu a povestit, printre lacrimi, despre momentele dificile din relația cu Marian Drăgulescu. Chiar în urmă cu câteva luni, atunci când a fost invitat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, fostul gimnast a recunoscut episoadele de violență domestică din relația cu mama copiilor lui.

Larisa Drăgulescu susține că familia fostului soț nu a fost niciodată de acord cu ea, iar mama lui Marian i-ar fi blestemat fetița, care a avut probleme cu auzul. După ce a născut băiețelul, mama gimnastului medaliat cu aur a venit în vizită la nora sa, iar atunci a izbucnit un adevărat scandal.

„Familia lui nu a fost niciodată de acord cu mine. Eu eram un nimeni de la Reșița și nu meritam să fiu lângă băiatul lor, așa mi se și spunea. Mama lui îmi spunea: «Ar trebui să iei o piatră în gură că stai cu fiul meu». Erau foarte jignitoare pentru mine. Mă simțeam foarte prost, mai ales că aveam 19 ani și eram foarte sensibilă. Ce a fost cel mai grav a fost faptul că «Dacă tu faci copilul acesta, să dea Dumnezeu să fie surd». Asta a fost… Îmi vine să plâng. Ăsta a fostul lucrul care m-a afectat foarte tare. În acel moment nu am crezut că asta se poate și întâmpla cu adevărat. Timp de doi ani de zile nu am știut că fetița mea s-a născut fără auz. Acum eu nu știu… Nu am crezut în blesteme niciodată și nici acum nu cred, dar așa s-a întâmplat. Am aflat după aproape doi ani că fetița mea nu aude. (…) Am avut un șoc.

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

„Am luat o cană și am avut intenția de a o lovi pe soacra mea”

I-am reproșat că din cauza ei fetița mea nu aude. Atunci lucrurile au degenerat într-un scandal foarte urât. Am luat o cană și am avut intenția de a o lovi pe soacra mea. O uram. Nu mai voiam să o văd. Mama mea când a văzut că vreau s-o lovesc a sărit în fața ei și nu știu cum, dar și-a tăiat tendoanele. S-a accidentat destul de rău și… îmi e destul de greu să vorbesc despre lucrurile astea. În seara aceea a ajuns la spital. L-am rugat pe Marian să o ducă la spital, dar să o ia și pe mama lui. Soacra mea nu voia să plece, ea voia să rămână singură cu mine. După momentele astea mie mi-a fost foarte greu să mă mai apropii de familia lui Marian. El a fost influențat de-a lungul relației noastre de familia lui ca să ne despărțim”, a declarat Larisa Drăgulescu.

Larisa a fost bătută de Marian Drăgulescu

În urmă cu câțiva ani, în presă au apărut imagini cu Larisa Drăgulescu cu fața tumefiată. Invitată în emisiunea online „În oglindă”, fosta soție a lui Marian Drăgulescu a povestit că acesta a bătut-o după ce l-a întrerupt când se uita la videochat.

„Marian se uita foarte mult la videochat, la fete care făceau videochat. Nu știu dacă e bine să spun asta… însă ultima dată când l-am surprins în fața calculatorului, atunci a fost cel mai grav, pentru că și-a ieșit din minți că l-am întrerupt și m-a bătut așa cum m-a văzut o țară întreagă în momentele acelea. Ironia sorții este că eu fac acum… nu fac videochat, dar este ceva similar. Este practic cam același lucru la care se uita fostul meu soț”, a spus Larisa.

Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București
Recomandări
Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București

Fostul gimnast medaliat cu aur și-a bătut soția până a lăsat-o la pământ. Larisa Drăgulescu s-a despărțit definitiv de Marian, deși ei erau divorțați la vremea respectivă de 8 luni.

„Marian mi-a dat și cu pumnii, cu picioarele până am picat. M-a lăsat pe jos și a plecat în cameră la copii, pentru că băiețelul auzise și se trezise. M-am ridicat de pe jos, fără să simt ce am la față, dar când m-am uitat în oglindă m-am speriat. Era ca și cum nu mai aveam ochi. Imaginile care au apărut cu mine în presă erau la câteva zile distanță și chiar arătam foarte bine, dar am fost desfigurată. Eu nu știam cât de gravă e situația. Am sunat-o pe sora mea și i-am zis să vină. Când m-a văzut a zis că nu trebuie să accept așa ceva. Aceea a fost ultima zi petrecută împreună ca și cuplu. Mi-a fost frică să fiu o mamă singură”, a mai povestit fosta soție a lui Marian Drăgulescu.

larisa-dragulescu-si-familia-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Acum Marian este un tată bun”

Victimele inundațiilor, căutate de scafandri în cea mai mare parcare subterană din Valencia: „E un cimitir” | VIDEO
Recomandări
Victimele inundațiilor, căutate de scafandri în cea mai mare parcare subterană din Valencia: „E un cimitir” | VIDEO

În prezent, situația s-a liniștit între ei, iar Marian Drăgulescu are o relație foarte bună cu cei doi copii ai săi. Larisa l-a iertat și de multe ori au petrecut împreună zilele de naștere ale copiilor.

„Acum Marian este un tată bun. Este așa cum trebuia să fie încă de la început. El și-ar dori să recupereze anii pierduți, însă nu se mai poate. Cel mai important este că are o legătură cu copiii în momentul de față. Copiii stau cu mine”, a spus Larisa.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
FANATIK.RO
Cine sunt, de fapt, horahaii și în ce zonă a României trăiesc. Motivul pentru care și-au botezat copiii cu numele lui Gigi Becali. În aceeași comunitate o fată se numește Bomba
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI