„01.01.2024. Pagina 1 din 366 a început cu un sincer DA. Te iubesc, Cristian Chiriţă”, este mesajul Larisei Iordache, în vârstă de 27 de ani, postat pe mai multe reţele sociale, alături de mai multe fotografii.

În aprilie 2023, Larisa Iordache şi Cristian Chiriţă, campion naţional la tenis de masă, şi-au făcut publică relaţia.

Într-un interviu pentru viva.ro, Larisa Iordache spunea că are o conexiune specială cu partenerul ei și că îl consideră sufletul ei pereche. „Cred că este. Suntem asemănători sufletește, cât și emoțional. Dar asta se vede și din acțiunile noastre pe care le facem unul față de altul și față de oamenii dragi nouă. Cred că ar putea fi… Eu niciodată nu am dat vreun pronostic, să spun așa, din niciun punct de vedere. Dar cred că, din punctul acesta de vedere al partenerului meu, al lui Cristian, da, poate fi sufletul meu pereche”.

Multiplă campioană europeană şi mondială, precum şi medaliată cu bronz la JO din 2012, Larisa Iordache şi-a încheiat cariera la finalul lui 2021, când anunţa că va fi supusă unei a şaptea operaţii la gleznă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News