Aproximativ 20 de ani Larisa Iordache a făcut sport de performanță. Ea are în palmares multe medalii, a câștigat șapte titluri europene două în concursul pe echipe, trei la sol și două la bârnă. În 2014, a obținut două medalii de argint la Mondiale, la individual compus și la sol. La Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012, a luat bronzul cu echipa.

„Am foarte mulți copii pe care îi antrenez”

Chiar dacă s-a retras din gimnastică, Larisa Iordache are în continuare o viață foarte activă. Ea a devenit antrenor de gimnastică. „Sunt antrenoare la Dinamo, respect acest job, pentru că am foarte mulți copii pe care îi antrenez. Sufletele copiilor sunt foarte firave și nu-mi doresc să dezamăgesc, mai ales un suflet de copil… Dacă am pornit pe această nișă, o s-o țin așa. Dar, cine știe!”, a explicat ea.

Spune despre rolul ei de antrenoare că nu e ușor, dar are grijă să fie mereu calmă, să le explice cât mai bine copiilor ce au de făcut. „Încerc să înțeleg nevoia copilului, să înțeleg cauza și să ofer efectul. Încerc să vorbesc cu ei.

Sunt calmă, indiferent de situație, pentru că copiii sunt dificili și nu reacționează mereu la ce li se spune, dar încerc să intru în jocul lor”, a mai adăugat Larisa Iordache, care dincolo de salariul ei de antrenoare de gimnastică primește lunar și renta viageră de 14.000 de lei, de la stat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Banii îi investește în plăcerile ei, acum câțiva ani și-a luat mașina mult visată, un BMW în valoare de zeci de mii de euro, își achiziționează haine, dar merge și în vacanțe. „O cheltuiesc pentru plăcerile sufletului meu: mașina mea, pentru că nu aș fi investit o sumă atât de mare în mașina pe care o am.

Am un BMW I8. Îl am de 3 ani, din 2019, mi l-am făcut cadou de ziua mea și mai sunt foarte fascinată de haine. Dacă îmi doresc să plec undeva, mă organizez, desigur și așa cheltui eu banii”, a spus ea despre cum cheltuie banii.

„Eu îmi doresc o relație serioasă”

În privința vieții sale personale, Larisa Drăgulescu a anunțat că e singură, acum nu are iubit. „Nu există nimeni în viața mea, acum. Să fie înțelegător, să rezonăm din punct de vedere al viziunilor, să ne susținem, să fim alături unul de celălalt, să ne bazăm unul pe altul. Să comunicăm, pentru că asta contează foarte mult într-o relație. Fără orgolii, fără ego-uri…

Cred că am ajuns la vârsta la care putem să trecem ușor peste aceste defecte și să fim oameni maturi. Eu îmi doresc o relație serioasă și să-l găsesc pe alesul meu. Îmi doresc o familie frumoasă, vreo 2 copii și îmi doresc și să adopt unul. Mă gândesc să-mi găsesc bărbatul ăla care să-și dorească acest lucru. Și bărbatul ăla care să iubească ce a ales…că în ziua de azi sunt foarte multe tentanții”, a mai explicat ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News